Operaţia suferită de Helmuth Duckadam a fost o reuşită, dar directorul de imagine al Stelei continuă să se resimtă. “Helmi încă are dureri! Însă este un lucru normal după o astfel de intervenţie chirurgicală. Medicii m-au asigurat că totul e OK în ceea ce-l priveşte. Până la externare, îşi omoară timpul răsfoind ziarele şi uitându-se la televizor, în rezerva de la terapie intensivă”, ne-a declarat ieri Alexandra, soţia fostului mare portar.
Tot ieri, Emeric Ienei (75 de ani), un alt stelist de legendă, a fost mutat din secţia de terapie intensivă într-un salon normal al spitalului din Cluj în care a fost operat pe cord deschis, duminica trecută. Antrenorul care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 se simte bine şi aşteaptă să fie externat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News