Euforic după succesul Stelei pe teren propriu, în Europa League, în faţa echipei olandeze FC Utrecht, cu scorul de 3-1, Helmuth Duckadam crede în şansele formaţiei roş-albastre în Europa, dar recunoaşte că are unele emoţii pentru viitor. “După această victorie în faţa celor de la Utrecht, echipa a renăscut. Îmi doresc să avem acelaşi parcurs bun şi în următoarele meciuri, în campionat, în Cupa României şi în Europa League”, ne-a declarat şeful Stelei. “Am avut mari emoţii. M-am liniştit doar în clipa în care am văzut că avem 3-1. Atunci mi-am dat seama că nu se mai poate schimba nimic. Olandezii erau deja căzuţi fizic şi psihic”, a continuat Duckadam. Chestionat pe marginea temerilor pe care le are privind adversarii Stelei, şeful din Ghencea a spus că nu se teme atât de mult de adversari, pe cât se teme chiar de propria echipă.
Steliştii îşi iau salariile la timp
“Să fiu sincer, mă tem doar de Steaua, nu de adversarii noştri. Au fost multe meciuri cu evoluţii oscilante, care ne-au dat mari emoţii”, a adăugat el. Preşedintele roş-albaştrilor a ţinut să dezmintă zvonurile conform cărora lefurile fotbaliştilor ar fi cu mult întârziate: “Nici vorbă de aşa ceva. Steaua este una dintre puţinele echipe din ţară unde salariile jucătorilor sunt achitate la timp. Nu au existat întârzieri, aşa cum s-a zvonit. Gigi Becali este un patron onest, care şi-a plătit la timp jucătorii”, a mai declarat Duckadam.
Gigi visează frumos
Jucătorii Stelei l-au făcut, în sfârşit, fericit pe patronul Gigi Becali, care visează deja la o calificare a echipei sale în semifinalele Europa League: “Am dominat jocul, am câştigat fără drept de apel cu Utrecht. Să dea Dumnezeu să ne calificăm mai departe, poate prindem măcar o semifinală, dacă nu o finală. Avem lot să facem faţă cu brio în cupele europene”.
Marius Lăcătuş e mulţumit
La finalul încleştării cu olandezii de la Utrecht, antrenorul Marius Lăcătuş s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi: “A fost un meci greu, în compania unei echipe bune. Sigur că nu a fost deloc uşor. E important că am câştigat, ne menţinem în cursa pentru calificare. Sper să ne ţinem bine cu Liverpool şi cu Napoli”.
fotografii: Gabriel Pătruţ