Portarul de legendă al Stelei, care astăzi împlinește 59 de ani, a dezvăluit pentru ”Libertatea” că în copilărie nu ieșea din casă de ziua păcălelilor: “Nu mergeam la școală de ziua mea. Nu-mi plăcea să fiu luat la mișto de colegi, pentru că sunt născut pe 1 aprilie. Așa îi păcăleam eu și nu le dădeam bomboane. Mă păcăleau însă profesorii a doua zi. Mă ascultau și-mi dădeau nota patru”.
Eroului de la Sevilla nu-i plăcea să fie ținta șotiilor, dar nici el nu făcea farse: “Eram un copil liniștit. Făceam glume de bun-gust. Îmi plăcea să stau în gospodărie, să mă ocup de animale și să joc fotbal cu copiii pe stradă. Nu-mi amintesc de vreo păcăleală ieșită din comun”.
Helmuth Duckadam s-a născut pe 1 aprilie. ”Cum să fie născut de Ziua Proștilor?”
Duckadam este născut pe 1 aprilie, iar asta o supără pe doamnă. ”A venit pe lume după miezul nopții, la trei ore după, pe 1 aprilie. M-am rugat de moașă: «Nu-l treceți în acte pe 1. Cum să fie născut pe 1 aprilie, de Ziua Proștilor?»”.
Ce înseamnă Helmuth pentru Elisabeta? Aproape totul. ”A fost primul meu copil. A fost sufletul meu. Deh, a fost primul… Așa e cu primul…. E ceva acolo, care rămâne pe veci, chiar dacă este în vârstă și el. Îi sunt mama, prietenă, ne sfătuiam. Dar a plecat la București. Am reînnordat relațiile când s-a întors la Arad și s-a angajat la vamă”, spune Elisabeta, mamă pentru Helmuth (59 de ani), care are doi frați Norbert (53 de ani) și pentru Renata (42 de ani). Elisabeta este botezată în cultul evanghelic, la fel ca și fiica ei, stabilită în Germania, la Munchen, iar Helmuth s-a convertit la ortodocsism. ”Casa părintească îi rămâne fetei, iar celor doi băieți le-am dat bani, după ce am vândut o moștenire”, și-a stabilit Elisabeta testamentul acum câțiva ani, când a fost vizitată de ”Libertatea” la Arad.
Helmuth Duckadam s-a născut pe 1 aprilie. Mama lui și-a dat seama ce se va întâmpla…
Helmuth Duckadam a povestit că mama lui, parcă presimțind ce va urma, a insistat să-i fie trecută în acte o altă zi de naștere, dar n-a avut succes. “Eu m-am născut la puțin timp după 12 noaptea. Trebuia să fiu înregistrat pe 2 aprilie. Mama s-a rugat de moașă să nu mă treacă pe 1 aprilie, că va face lumea glume pe seama mea, că-s născut de Ziua păcălelilor. Degeaba, însă. M-a trecut pe 1 aprilie”, a spus el.
Anul acesta, Duckadam își petrecere ziua de naștere în baston: “M-am operat la genunchiul drept în urmă cu trei săptămâni, iar refacerea este foarte dureroasă. Mi-a fost pusă o proteză din titan și plastic. Practic, mi-am înlocuit genunchiul. Intervenția mi-a făcut-o profesorul Gheorghe Popescu, la spitalul Floreasca din București. E moștenire de familie boala asta. Și mama are proteză la genunchiul drept. Umblu în baston. Nu e cea mai grea operație pe care am suportat-o. Cele de la mână au fost. Trebuie să mai slăbesc, dar încerc asta de vreo 40 de ani”.
Directorul de imagine al FCSB se recuperează acasă, la Domnești: “M-am cam plictisit. Mă uit la televizor, la știri, la sport. Mă mai joc cu fiica mea, Julianne, care are 10 ani, facem temele împreună. Sunt fericit în familie. Duminică voi avea lângă mine și câțiva prieteni. Puțini, dar apropiați. Se numără pe degetele de la o mână și nu sunt din lumea fotbalului. De obicei, foștii colegi mă sună de ziua mea – Lăcătuș, Loți Bölöni… Unii mai uită, dar nici eu nu le țin minte zilele de naștere la toți. Nu dau prea mare însemnătate zilei de naștere. Nu este o bucurie să vezi an de an cum îmbătrânești. Toți îți urează sănătate, că boala vine”.
Cel mai tare cadou: un coș cu brânzeturi
Portarul intrat în Cartea Recordurilor după cele patru penalty-uri apărate în finala CCE din 1986 a dezvăluit ce cadou l-a surprins cel mai tare de ziua lui: “În urmă cu trei ani, soția mea, Alexandra, mi-a oferit un coș de brânzeturi speciale. Sunt mare fan al brânzeturilor de calitate. A ținut minte că mă uitam lung după acele brânzeturi când mergeam la cumpărături, dar erau prea scumpe și treceam mai departe”.
Citește și: Mama lui Duckadam dezvăluie: ”Vindeam porci, ca să-i putem cumpăra de încălțat lui Helmuth!” / FOTO
VIDEO EXCLUSIV/ Alexandru Ion a refăcut echipa Atletico Textila. „În fiecare miercuri jucăm fotbal chiar pe bune”