Helmuth Duckadam (51 de ani), preşedintele Stelei, a petrecut Revelionul împreună cu familia, alături de prieteni, într-o pizzerie din Arad. În perioada Sărbătorilor de iarnă, “Helmi” a făcut tot posibilul să stea cât mai departe de lumea fotbalului.
“Am preferat să stau cu familia şi, pentru o scurtă perioadă, să încerc să nu mai vorbesc despre fotbal, cu toate că este foarte greu acest lucru”, a precizat Duckadam.
Referindu-se la obiectivul pe care Steaua îl are în acest sezon, el a declarat că returul nu va fi deloc simplu pentru “roş-albaştri”, dar principalul obiectiv este clasarea echipei pe locul doi: “Diferenţa de puncte între noi şi Oţelul nu este nici mare, nici mică. Înainte de a ne gândi la primul loc, obiectivul nostru este acela de a prinde locul secund”