Libertatea: Ai salvat Petrolul de la înfrângere.
Ovidiu Hoban: M-am bucurat foarte mult că am marcat. Nu pentru că am înscris pe final de meci, ci pentru că am reuşit să egalez. Din păcate, s-a terminat doar 1-1. A fost o atmosferă incredibilă pe stadion şi îmi pare rău pentru fani că nu am putut face mai mult.
Ce nu a funcţionat?
Nu am evoluat cum trebuie. Am jucat mai slab, dar şi în aceste condiţii puteam câştiga. Am avut un penalty clar care nu a fost acordat, cel puţin eu aşa cred, şi a mai fost şi acea ocazie mare a lui Priso. Puteam să luăm toate punctele, dar asta este. Ăsta-i fotbalul!
Lucescu şi Contra, aceleaşi calităţi
Mai vreţi să terminaţi campionatul pe prima poziţie?
Nu am renunţat la titlu şi cât timp mai există şanse matematice să terminăm campionatul pe primul loc nici nu o să renunţăm. Acelaşi lucru pot să spun şi de cupă. Ne vom lupta pentru ambele trofee.
Cât de mult seamănă Răzvan Lucescu cu Cosmin Contra?
Ei sunt doi tehnicieni diferiţi, dar cred că ce-i aseamănă sunt aceleaşi ambiţii şi aceleaşi calităţi. Îmi face plăcere să fiu “condus” de un asemenea antrenor.
Crezi că Ianis Zicu are probleme de acomodare?
Noi îl ajutăm în vestiar, îl susţinem şi suntem siguri că va veni vremea când o să să-şi dea drumul la joc şi o să ajute echipa mai mult decât a făcut- o până acum.