Pentru prima oară campion cu o echipă de club, Hoban este un adevărat star în Beer Sheva, oamenii fiind de-a dreptul fericiți să se pozeze alături de el sau să primească autografe din partea lui. Mai mult, de dragul lui, suporterii israelini vor fi prezenți în tribunele stadioanelor de la Euro 2016, pentru a îi face galerie în meciurile cu Franța, Elveția și Albania.

„În Israel, am trăit cele mai frumoase momente din cariera mea sportivă. Atăt eu, cât și familia mea, iubim această țară și viața noastră de acolo. La începutul aventurii mele în „Țara Sfântă”, au fost colegi de la națională preocupați de situația mea din Israel, având în vedere situația conflictuală cu Palestina. Acum, nu mai au această curiozitate, pentru că sunt de doi ani aici și au văzut că nu am nici un fel de probleme. Forțele de securitate din Israel sunt foarte puternice și bine organizate și sunt convins că la fel de bine pregătite vor fi și forțele franceze la meciurile de la Euro 2016. Cu siguranță, am un ușor sentiment de disconfort atunci când mă gândesc la atentatele ce au avut loc la sfârșitul anului trecut în Paris, dar știu că totul va fi cum trebuie”, spune Ovidiu Hoban.

Dacă familia sa, soția Alina și copiii Bogdan și Anisa, vor urmări meciurile României la Euro 2016 din căminul lor israelian, fotbalistul va avea un grup de suporteri veniți special pentru el din Beer Sheva. „Da, România va fi susținută și de fanii israelieni ai echipei mele de club, Hapoel Beer Sheva. Este un sentiment unic pe care acești suporteri minunați mi-l dau, pentru că mă fac să fiu mândru la superlativ de faptul că sunt român dar și jucător al echipei Beer Sheva”, a mai spus Ovidiu, care se bucură de respectul și admirația și a designerilor de pantofi români, Ionuț Glăvan și George Ștefănescu.

De Paște, aceștia i-au dăruit o pereche de încălțări sport personalizate pe care i le-au trimis în Israel printr-un mesager special. Este vorba de Jordan Shriki (10 ani), elev al „Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi”, care s-a născut în Beer Sheva dar locuiește în România și este admirator înfocat al lui Hoban.

A primit „talismanul” care să îi poarte noroc la Euro 2016

Înaintea plecării naționalei în Franța la Euro 2016, Ovidu a primit din partea designerilor Mineli Boutique un nou model de încălțări sport, conceput special pentru fotbalist, într-un timp foarte scurt.

Pantofii au un design modern, avangardist, din piele camoscio, de cea mai bună calitate. Partea galbenă a modelului este făcută dintr-un material textil, de vară, iar ca accesorii, s-au folosit cordeline, pe care unele branduri internaționale le folosesc în realizarea de brățări.

”Tot pantoful este făcut în culorile drapelului național, inclusiv cele mai mici detalii, cum ar fi capsele exterioare. Modelul de talpă ia forma piciorului și este foarte la modă în această vară în toată Europa, atât pentru bărbați căt și la femei. Suntem bucuroși că Ovidiu Hoban face parte alături de Inna, Loredana Groza, Antonia sau Ciprian Marica, dintr-o galerie selectă de personalități ale României pentru care noi avem șansa să creăm modele exclusiviste. Sperăm să avem mereu posibilitatea să îi oferim lui Ovidiu astfel de „talismane” care să îi poarte noroc la meciurile sale importante”, a arătat designerul Ionuț Glăvan pentru publicația www.iClara.ro.
„Am fost foarte frumos surprins de gestul designerilor Ionuț Glăvan și George Ștefănescu. Îmi plac mult încălțările pe care le-au conceput pentru mine, pentru că sunt comode, frumoase și mai ales sunt în culorile naționalei, care pentru mine reprezintă enorm. Promit că dacă trecem de grupe, voi scoate acești pantofi la plimbare, pe Champs Elysees!”, a spus zâmbind Ovidiu Hoban.

Urmărește-ne pe Google News