„Sincer să fiu, nu mă așteptam să se mai adune echipa noastră națională în acest moment. Eram sigur că vom rata Cupa Mondială. Toate s-au decis într-o clipă”, explică sportivul.
„După ce a vorbit cu persoana care conduce compania mea, antrenorul Vadim Șakraiciuk m-a sunat. Era cu trei sau patru zile înainte de a pleca la turneul din Polonia. Am ajuns repede la graniță, fără incidente”, își amintește Nimenko.
„Merg unde e nevoie de mine!”, a mai spus jucătorul, care a renunțat la armă pentru crosă și puc pentru aproape două săptămâni.
El consideră prezența la competiția din Polonia „un antrenament”: „Echipamentul de hochei e mai greu decât cel de soldat”.
Ucraina participă la Campionatul Mondial de hochei pe gheață grupa 1B, al treilea eșalon mondial. În primele jocuri ale turneului, Nimenko și colegii lui au trecut de Serbia (7-0) și au cedat, după prelungiri și lovituri de departajare, cu Polonia (2-3). Sâmbătă întâlnesc Japonia, iar duminică – Estonia.
Prima clasată accede în grupa 1A, din care face parte și naționala României.
Ucraina nu a mai jucat în Grupa Mondială de 15 ani.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Foto: IIHF.com