Considerat unul dintre cei mai mari hocheiști ai tuturor timpurilor, Jaromir Jagr a ratat ultimele 8 etape din Extraliga, campionatul din Cehia, unde joacă pentru Kladno, echipa din orașul natal.

„Infecția l-a pus la pat”

„Mai întâi a fost doborât de COVID, apoi a fost chinuit de o tuse convulsivă, cu simptome de sufocare”, au transmis surse din apropierea marelui jucător.

Plămânii au avut de suferit. Capacitatea lor a fost mult redusă până când cu greu a putut să respire.

La jumătatea lunii octombrie, infecția l-a pus la pat, cu temperatură mare. Organismul slăbit a fost afectat apoi de tuse convulsivă.

„După aproximativ două săptămâni au apărut crize de tuse sufocantă puternică. Nu putea respira bine, chiar și cel mai mic efort fizic îl epuiza, așa că a fost internat”, explică apropiații lui Jagr.

„Am fost bolnav, dar m-am întors”

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, pe 19 octombrie, Jagr a explicat: „Am fost bolnav, dar m-am întors”.

„M-am gândit la multe lucruri. Vine Crăciunul și e o perioadă frumoasă, mai ales pentru copii și familii. Din fericire, părinții mei încă trăiesc”, a scris extrema dreaptă, care a mărturisit că-și va scoate la licitație, în cadrul evenimentului „Noaptea cu o legendă” „o parte din lucrurile mele”, iar „cu banii obținuți vom cumpăra cadouri pentru copiii de la un orfelinat. Dacă putem aduce împreună măcar un pic de bucurie Crăciunul acesta, voi fi fericit”.

Jagr a reapărut la patinoar la evenimentul care a marcat centenarul clubului, explicând: „nu am vrut să infectez și pe alții”.

Fără el pe bancă sau pe gheață, Kladno a pierdut de 8 ori la rând.

Cele mai multe goluri marcate din istoria hocheiului

Cu 1.099 de goluri înscrise la echipele profesioniste și la națională, Jagr a devenit, anul trecut, cel mai bun marcator din istoria hocheiului pe gheață.

Golurile lui Jagr:

  • 844 în NHL;
  • 93 în Kontinental Hockey League (Avangard Omsk, Rusia);
  • 107 în Cehoslovacia și Cehia (acum are 108);
  • 55 la competiții internaționale (Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial, Eurohockey Tour).

Jagr a debutat la Kladno, unde evoluează și azi, în 1984. El s-a întors la clubul unde s-a format, în 2017, după 28 de ani petrecuți în străinătate. Din 2011, el este și printre principalii investitori.

Jagr a câștigat Cupa Stanley de două ori cu Pittsburgh Penguins (1991, 1992). Cu naționala Cehiei, a fost campion olimpic (1998) și de două ori campion mondial (2005, 2010).

De-a lungul timpului, Jagr a stabilit și alte recorduri: în 1990, la 18 ani, a devenit cel mai tânăr jucător din istoria NHL, iar la 45 de ani a fost cel mai în vârstă jucător din istoria competiției.

Are, în total, 1.941 de meciuri în liga profesionistă nord-americană, cu 844 de goluri și 1.278 de pase decisive, la Calgary Flames, Pittsburgh Penguins, Washington Capitals, New York Rangers, Philadelphia Flyers, Dallas Stars, Boston Bruins, New, Jersey Devils și Florida Panthers.

Jaromir Jagra fost prezență constantă la Mondialul de hochei pe gheață din Cehia, astă-primăvară.

 
 

Urmărește-ne pe Google News