SportNews.ro: Cum este să îl învingi pe marele Federer?
Horia Tecău: Când a ieşit tabloul de la Dubai şi am văyut că joc împotriva lui Federer m-am bucurat, fiindcă nu am ocazia să joc de prea multe ori împotriva lui. El nu mai jucase de mult la dublu. A trebuit să îmi dozez toate sentimentele de admiraţie şi respect faţă de el, pentru că îmi doream foarte mult să câştig acel meci. Am pierdut anul trecut în faţa lui, în chiar primul nostru meci pe care l-am jucat şi tocmai de aceea mi-am dorit foarte mult să-l câştig pe acesta. A fost o experienţă incredibilă, deoarece am jucat pe terenul 1, intrarea a fost liberă, iar toate locurile au fost ocupate. Am avut un public senzaţional, chiar dacă majoritatea ţinea cu ei. Îşi doreau ca ei să câştige şi să meargă mai departe, dar mă bucur, că, în cele din urmă, noi am fost învingători. În acel meci am realizat că nu mai era obişnuit să joace la dublu, pentru că în partidele de dublu sunt cu totul alte repere la care trebuie să te raportezi, dar s-a adaptat foarte repede, însă noi am făcut un meci foarte bun.
Când v-aţi dat seama că îi puteţi învinge. În ce moment al meciului?
Noi veniserăm după nişte turnee în care am jucat foarte bine, dar când îl ai pe Federer pe teren orice dublu este periculos. Ne-am construit de aşa manieră strategia, încât să jucăm cât mai puţin pe Federer şi să-l forţăm să greșească pe cel de-al doilea jucător elveţian. Imediat cum i-am făcut break lui Federer, în primul game din meci, am transmis un mesaj că suntem într-o formă foarte bună şi ne dorim să câştigăm acel meci. Am câştigat primul set destul de uşor, iar al doilea a ajuns la un tie-break foarte disputat. Îmi aduc aminte că în timpul meciului mă uitam la Federer şi nu ştiam exact ce va face în momentul următor. Are un arsenal complet de lovituri şi nu poţi şti exact unde va trimite următoarea minge. Pot spune că ne-a surprins de câteva ori. La alte meciuri de dublu, un alt jucător nu ar fi riscat cum a făcut-o el, apelând la al doilea serviciu. Dar el a făcut-o, i-a intrat serviciul, a jucat bine şi mă bucur pentru că a fost o victorie importantă pentru noi.
Ţi-a spus ceva în mod special la finalul meciului?
Ne-a felicitat. Ne-a spus că am făcut un meci foarte bun şi că i-a făcut plăcere să joace din nou la dublu, deoarece nu o face foarte des. Mereu are cuvinte frumoase şi câteva lucruri personale de spus. Ne-a urat succes în tot restul sezonului nu doar în acel turneu.
Ţi s-a întâmplat ca, de-a lungul timpului, să stai de vorbă cu el, să povestiţi?
Am avut ocazia ca de câteva ori să ne antrenăm împreună la turnee şi pot să vă spăună că pune foarte multe întrebări, despre tenisul românesc, despre juniorii care vin din urmă. Este foarte curios şi în acelaşi timp cât se poate de bine informat. Știe totul!
Pentru partida de dublu contra Israelului, oaspeţii l-ar putea folosi pe Dudi Sela, un jucător cu origini române. Ar putea fi acesta un impediment pentru voi?
Nu cred asta. Îl cunoaştem cu toţii foarte bine pe Dudi de atâţia ani. Aş putea spune că îl ştiu pe Dudi de cînd avea 13 ani. Îl ştiu şi pe tatăl lui. Îl ştiu de atât de mult timp, încât nu mă mai surprinde în nici un fel. Este un jucător cu sânge latin şi care se bate pentru fiecare minge în parte cu o ambiţie fantastică. Dă totul până la ultimul punct.