UPDATE ora 22.50: Avocatul român al sportivei este încrezător în şansele de reuşită ale Simonei Halep în procesul de la Lausanne. „Sigur că sunt şanse. Mereu am fost optimişti”, a afirmat Bogdan Stoica, potrivit Euronews România.

Întrebat despre durata lungă a audierilor din prima zi, apărătorul a spus scurt: „E normal, nu e nimic ieşit din comun”.

Avocatul Bogdan Stoica. Foto: captură video Euronews România

UPDATE ora 22.40: Simona Halep s-a dus la cină alături de Patrick Mouratoglou, a relatat Antena 3.

UPDATE ora 22.10: Fizioterapeuta Candice Gohier și un alt membru din academia lui Patrick Mouratoglou vor depune mărturie joi dimineață în legătură cu administrarea suplimentului contaminat contaminat cu RoxDustat, pe care antrenorul i l-a oferit Simonei Halep, scrie Euronews România. Tot joi ar urma să fie audiat și Mouratoglou.

Echipa lui Halep l-a adus la tribunalul de la Lausanne pe profesorul francez Jean-Claude Alvarez, specialist în farmacologie, toxicologie si biologie.

UPDATE ora 21.10: Halep a ieșit din clădirea TAS dupa mai bine de 10 ore. Sportiva nu a făcut nicio declarație presei. „Nu pot să vorbesc. Vorbim la final”, a spus Simona Halep.

Simona Halep la ieșirea de la audieri. Captură: Euronews România

UPDATE ora 18.00: Nu este clar deocamdată dacă Simona Halep mai este audiată, dar nu a fost văzută ieșind din clădirea TAS.

UPDATE ora 15.30: Audierile durează de aproximativ 5 ore, deocamdată sportiva din Constanța nu a ieșit din instituția de arbitraj elvețiană.

UPDATE ora 10.10: Simona Halep a ajuns la TAS, potrivit imaginilor difuzate de Euronews România și Antena 3. Ea a refuzat să facă declarații la intrarea în sediul instituției. „Nu vorbesc. Îmi pare rău”, a spus Halep în limba engleză, după ce jurnaliștii au rugat-o să le transmită un mesaj românilor care o susțin.


Știrea inițială: Avocatul american Howard Jacobs, care a reprezentat numeroși sportivi în cazuri de dopaj, inclusiv pe Maria Șarapova și pe Lucian Bute, o va apăra pe Simona Halep la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) din Elveția, la audierile care încep miercuri, 7 februarie, relatează Euronews România.

Howard Jacobs a fost avocatul rusoaicei Maria Șarapova în 2016, când fosta lideră mondială și deținătoare a cinci titluri de Grand Slam a fost depistată dopată cu meldonium. Inițial, Șarapova a fost suspendată doi ani, însă după ce a ajuns la TAS pedeapsa i-a fost redusă cu 9 luni.

Howard Jacobs l-a reprezentat la TAS și pe tenismenul croat Marin Cilic, a cărui suspendare a fost redusă de la 9 luni la 4 luni, după ce a fost depistat pozitiv cu niketamidă, în 2013.

Americanul a lucrat și cu Lucian Bute, pe vremea când fostul campion mondial la box a fost depistat pozitiv cu ostarină, în mai 2016. După ce a fost analizată și proba B prelevată de la Bute, rezultatul a fost în continuare pozitiv, dar, cu ajutorul avocatului Howard Jacobs, Bute a demonstrat că suplimentul alimentar pe care îl consumase era contaminat, iar TAS a stabilit că vina aparținea laboratorului din San Diego care a preparat suplimentul, amintește Euronews. Drept urmare, Bute a rămas cu o pedeapsă de 6 luni, în loc de cea maximă de 3 ani.

Trei zile de audieri în procesul lui Halep de la TAS

Audierile au fost stabilite între 7 și 9 februarie la Lausanne, la sediul TAS, după un an și patru luni de la testul pozitiv la roxadustat, din august 2022. Audierile vor fi cu ușile închise, deoarece niciuna dintre dintre părţi nu a solicitat o audiere publică. Deși Halep putea opta pentru un arbitru român, constănțeanca a ales un judecător străin, a notat Euronews România.

După audieri, TAS va delibera şi va da decizia finală şi motivarea, dar deocamdată nu s-a stabilit nicio dată la care va fi pronunţată hotărârea. TAS a anunțat că Simona Halep nu are voie să facă nicio declaraţie înainte de sfârşitul audierilor.

Programul audierilor:

  • Audierea începe pe 7 februarie la ora României 10.30, cu pledoariile de deschidere ale părţilor, urmate de depoziţiile martorilor şi ale experţilor.
  • Susţinerile orale de încheiere vor avea loc în ultima zi, pe 9 februarie. Încheierea audierii ar trebui să aibă loc în jurul orei României 16.30.

„Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepţia dreptului părţilor de a face un apel la Tribunalul federal elveţian, în teren de 30 de zile”, a anunțat TAS în octombrie 2023.

Cronologia cazului de dopaj

Simona Halep, 32 de ani, a fost inițial suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022. Ea a fost găsită vinovată de două încălcări ale regulamentului antidoping, utilizarea unei substanțe interzise, roxadustat, și a unei „metode/substanțe interzise” pe durata sezonului 2022, concluzie la care experții ITIA au ajuns pe baza datelor din pașaportul ei biologic.

În septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o patru ani pe Halep. Simona Halep a anunţat, ulterior, că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Recursul a fost depus de echipa sa de avocați pe 24 octombrie.

Publicația americană The Athletic a scris: „Se întâmplă ca TAS să reducă suspendările, având în vedere că apelurile duc la rejudecarea cazului, posibil cu dovezi noi din partea părților. Dacă Halep poate convinge judecătorii că testul ei pozitiv a fost rezultatul dopajului neintenționat, este probabil să fie suspendată pentru doi ani sau mai puțin, iar un an de suspendare l-a ispășit deja”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News