Gabriel Cazan (36 ani) este managerul lui Cipran Sora şi al lui Daniel Ghiţă. După ce şi-a ajutat sportivii să ajungă în topul Local Kombat şi să spere la accederea în celebrul K1, el doreşte să reuşească şi într- un domeniu considerat mult mai dificil: impresariatul fotbalistic.

3837-110318-ghitabun.jpg

3837-110319-eitoti.jpgObişnuit cu fair-playul din artele marţiale, managerul încearcă să folosească aceste metode de lucru şi în noua lui carieră, cea de reprezentant al fotbaliştilor. “Impresariatul fotbalistic este mai dificil, concurenţa fiind mai mare. Nu vreau să revoluţionez această lume, ci doar să las o impresie bună celor cu care colaborez. Sunt la început de drum, deocamdată am jucători la CS Otopeni, pe Florin Manea, Adrian Drăghici şi pe francezul Nasser Menassel, deţinut în parteneriat cu un alt agent. Am mulţi fotbalişti sub observaţie şi vreau să merg în mod special pe mâna tinerilor, care în România nu sunt sprijiniţi îndeajuns. Cred că cel mai important lucru este să iau un jucător, să-l cresc, să-l ajut şi ulterior să facem bani împreună. Îmi era foarte uşor să aduc străini, dar vreau să plec de jos, de la copii şi juniori, ca să simt satisfacţia lucrului bine făcut”, a declarat managerul.

Alexandru Jerpelea, elevul de 17 ani care a creat primul traducător de aromână: „Suntem fericiți că am produs un așa entuziasm” | INTERVIU
Recomandări
Alexandru Jerpelea, elevul de 17 ani care a creat primul traducător de aromână: „Suntem fericiți că am produs un așa entuziasm” | INTERVIU

“Am ajuns în lumea artelor marţiale printr-o întâmplare”, spune Gabriel. Lucian Băroiu, actualul preşedinte al CS Otopeni, practicant de Karate Do, antrena tinere talente la clubul din localitate şi i-a făcut legătura cu Daniel şi cu Ciprian, moment în care a început să aprecieze această disciplină sportivă.

“În urmă cu patru ani, am realizat frumuseţea acestui sport intitulat, pe bună dreptate, artă. După ce s-a retras Lucian, am rămas în prima fază ca prieten, apoi băieţii m-au rugat să mă ocup de partea managerială. A fost greu la început, când am fost pus faţă în faţă cu promotorii şi sponsorii. A trebuit să negociez burse şi adversari, să creez o imagine, să asociez un brand cu un alt brand. Practic, eu i-am crescut pe Ghiţă şi pe Sora. Contează cum te exprimi, cum te comporţi, pentru cei pe care îi reprezinţi”, a mărturisit Gabriel.

Acasă la campionii K13837-110320-bonyaski.jpg

Înaintea fiecărei gale, luptătorii merg în cantonamente în Olanda, pentru o perioadă între două şi patru săptămâni, la săli de prestigiu conduse de Remy Bonjasky, Peter Aerts sau Semmi Schield, unde au meciuri cu campionii K1.

“E costisitor pentru că trebuie să plăteşti totul: cazare, masă, antrenamente, sală, susţinătoare de efort şi echipament. Orice sportiv din România care se respectă trebuie să efectueze stagii de pregătire în străinătate”, a afirmat Cazan. “Îl ştiu de ceva timp pe Bonjasky, este un tip de treabă, deschis provocărilor. Noi ne pregătim la sala lui”, a mai spus el.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Patru zodii care au noroc în ultimele zile din septembrie. Bani mulți, măriri de salariu și relocări în străinătate
FANATIK.RO
Patru zodii care au noroc în ultimele zile din septembrie. Bani mulți, măriri de salariu și relocări în străinătate
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
GSP.RO
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
Cele 5 zodii care dau de bani pe final de an. Cuadratura financiară le schimbă viața pentru totdeauna
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care dau de bani pe final de an. Cuadratura financiară le schimbă viața pentru totdeauna
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI