”Pe un gazon oribil”, cum îl descrie chiar Steven Gerrard, un joc extrem de intens, fizic, dur, violent uneori, permis de arbitru. Cu Hagi pus la pământ în clipe de full contact. Doborât, cu minge sau fără minge.

Fapt observat și de managerul albaștrilor, cel ce era nu demult faimosul căpitan al lui Liverpool. ”Până la pauză, Ianis Hagi s-a obișnuit cu Scoția, cu oameni agresivi în jurul lui, care-l lovesc de fiecare dată când au ocazia”, a declarat fostul mare internațional englez la conferință.

Acesta este noul univers al lui Ianis Hagi, în care el strălucește. Lui Gerrard i-a plăcut tot ce a făcut noul șeptar de pe ”Ibrox” în ultimele 42 de minute, nu doar golul decisiv din final (84), care ține Rangers în lupta pentru titlu. ”Prestația lui din repriza a doua ne-a câștigat partida și merita acest lucru. A fost extraordinar”, a spus Stevie G.

”Chiar dacă greșește o dată, Ianis continuă la fel de curajos” 

A povestit amuzat și amuzant cum a reacționat la reușita lui Ianis. ”La gol, am urlat la el de la margine să mai facă o atingere, pentru că adversarul cel mai apropiat era departe. Dar ce știu eu? A fost o finalizare fantastică”, a mărturisit Steven Gerrard, neuitând că ”a fost ziua tatălui său. Un moment și mai frumos pentru el”.

Gerrard e sigur că ”Ianis e un talent de top, am zis-o de când a venit”. Ceva l-a atras în mod special: ”Chiar dacă greșește o dată, la acțiunea următoare nu fuge să se ascundă de joc. Continuă la fel de curajos”.

I-a strâns mâna lui Ianis Hagi: ”Bravo!”

După meciul cu Aberdeen, 0-0 sâmbătă, când ”tricolorul” debutase în ultimul sfert de oră, managerul lui Rangers încheia: ”Avem nevoie de o scânteie”. Miercuri seară, la 2-1 cu Hibs, Steven a conchis: ”Astăzi, am avut scânteia. Scânteia a fost Hagi”.

L-a schimbat pe Ianis în minutul 87 pentru a-i oferi un ”standing ovation”. Gerrard i-a strâns mâna și i-a dat o palmă ușoară: ”Bravo!”. Salvase echipa. Îl salvase și pe el poate.

La șapte puncte,
Rangers încă speră să o ajungă pe Celtic. Mai are o restanță de jucat. Și încă
două confruntări cu liderul. Prima, chiar acasă, pe 15 martie. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News