„Cel mai aproape loc din clasament pentru noi este locul 3. Ne interesează această poziţie, este un obiectiv pentru noi şi încercăm să-l îndeplinim. Chiar dacă Universitatea Craiova (n.r. – ocupanta locului 3 în momentul de faţă) a început la 7 puncte distanţă de noi, am ajuns acum la 5 puncte. Sperăm ca după etapa asta să fim mai aproape de ei. Cei de la Iaşi au făcut un campionat foarte bun până acum. Au jucat bine pe tot parcursul sezonului. E o echipă greu de învins, mai ales când joacă acasă. Am jucat deja acolo, chiar dacă nu erau condiţiile cele mai bune, dar până la urmă am câştigat. Mergem acum din nou şi vrem să câştigăm”, a spus mijlocaşul.

În ciuda zvonurilor care anunţă un transfer al său în străinătate, Ianis Hagi nu se gândeşte încă la plecare. „Deocamdată sunt la Viitorul, mai am şapte meciuri de jucat. Mă gândesc numai la Viitorul, sunt concentrat 100% pe ceea ce am de făcut aici. Nu mă interesează ce se vorbeşte, despre ce echipă e interesată de mine. Acum urmează meciul cu Iaşi şi mă gândesc numai la el. Eu de asta m-am întors acasă, ca să joc fotbal şi să îmi recapăt încrederea”, a precizat decarul de 19 ani, care s-a întors mult mai bine călit fizic din Italia.

Echipa de fotbal FC Viitorul întâlneşte, vineri, de la ora 18:00, în deplasare, formaţia CSM Poli Iaşi, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a a play-off-ului Ligii I.


CITEȘTE ȘI:

INTERVIU/ Igor Dodon, președintele Republicii Moldova: „Nu sunt antiromân. Sunt, categoric, antiunionist” – VIDEO

 
 

Urmărește-ne pe Google News