Contractul lui Ianis Hagi urma să expire în 2024.

„Toată lumea de la Rangers așteaptă cu nerăbdare revenirea lui Ianis pe teren, care se va întâmpla în viitorul apropiat”, a transmis clubul, joi, într-un comunicat.

„(…) Îmi place să cred că am lăsat ceva în urmă și că le-am oferit fanilor amintiri foarte frumoase, dar simt că încă nu am făcut tot ce-mi doresc. Mai am de demonstrat multe, să le ofer multe fanilor. Abia aștept să revin pe teren”, a comentat Ianis.

Antrenorul Michael Beale, care îl cunoaște bine pe Ianis, fiind „secundul” lui Steven Gerrard între iunie 2018 și noiembrie 2021, a spus:

„Sunt încântat pentru Ianis și pentru club că au ajuns la un acord pentru un nou contract. A avut un impact masiv pe teren și în afara lui, va fi un mare avantaj pentru noi când va reveni după accidentare.

Personalitatea și profesionalismul lui sunt foarte importante pentru club, abia aștept să lucrez cu el de aproape atunci când va reveni”.

Ianis Hagi a marcat de 15 ori și a pasat decisiv la alte 21 de goluri în cele 85 de meciuri jucate pentru Glasgow Rangers.

 
 

Urmărește-ne pe Google News