Deși ignorant la Turul de Elită din Anglia, de unde România s-a întors bătută măr (nicio victorie, 1-7 la golaveraj) de către antrenorul de la lotul national U17, Bogdan Vintilă, Ianis Hagi, care până acum are două prezențe oficiale la Viitorul și era căpitan la națională, deține a doua cea mai bună cotă de piață dintre tinerii fotbaliști români (după Cristian Manea, tot de la Viitorul, pe care Chelsea Londra ar fi oferit 3 milioane de euro).

Ca să ”ardă” etapele, Ianis are parte de un program de pregătire aparte. Se spune că tatăl său i-ar fi făcut un calendar special, pentru a-l ajuta să se fortifice din punct de vedere fizic, doarece îl consider destul de firav. După antrenamentele pe care le face cu Viitorul, Ianis se antrenează suplimentar. În acest sens, Gică Hagi a adus un preparator care se ocupă doar în mod special doar de condiția fizică a fiului său.

 
 

Urmărește-ne pe Google News