Fotbalistul de 20 de ani a fost prezentat vineri oficial la Genk. Ianis a semnat un contract pe 5 ani, până în vara anului 2024, urmând a fi retribuit cu un salariu de 800.000 de euro pe sezon.
Conform unor surse, clubul belgian va plăti Viitorului 10 milioane de euro.
La prezentarea oficială a fotbalistului, făcută pe arena din Genk au fost prezenți Gică Hagi, patronul și totodată tatăl jucătorului, Gică Popescu, președintele Viitorului, și George Ogăraru, directorul departamentului de scouting al formației de la malul mării.
Pe site-ului clubului Genk fotbalistul a fost descris astfel: „Ianis este un fotbalist extrem de tehnic, lovește mingea la fel de bine cu ambele picioare, are o tehnică excelentă de lovire și o tehnică unică de executare a loviturilor libere. Este creativ, mereu dispus să se arate la joc”, au fost cuvintele prin care Genk l-a introdus fanilor pe Ianis.