La nici şapte luni de la căsătoria lor, care a avut loc în mare secret pe 9 aprilie, la primăria din Voluntari, fotomodelul Mihaela Tudor şi Ianis Zicu au luat drumul tribunalului pentru a pune punct, oficial, căsniciei lor. Vor un divorţ discret, la fel cum a fost şi cununia, unde au participat doar doi prieteni apropiaţi. Luni, instanţa Judecătoriei sectorului 1 a hotărât însă să mai amâne planurile de separere ale celor doi pentru ianuarie 2010, când a fost programat un nou termen în procesul de divorţ. Două luni ar putea fi suficiente pentru ca fotbalistul dinamovist să-i recâştige inima soţiei sale.
A înşelat-o de multe ori
Motivul pentru care focoasa Mihaela a cerut divorţul de fotbalistul lui Dinamo este, conform surselor Libertăţii, adulterul. În lumea mondenă circulă de mult zvonul că Ianis ar fi înşelat-o de nenumărate ori cu alte femei. Zicu şi Mihaela formau un cuplu încă din anul 2003, dar îşi oficializaseră relaţia abia anul trecut.