La pauza, fostul atacant dinamovist Ianis Zicu, aflat pe teren la incalzire, a fost chemat de galeria Rapidului pentru a scanda impotriva Stelei. Suporterii rapidisti i-au scandat numele, iar apoi au strigat impreuna cu „cainele pana la moarte” injurii impotriva fostei sale formatii, Dinamo. În minutul 87, la intrarea in teren, Zicu a fost aclamat de galeria rapidista, in timp ce stelistii l-au injurat si i-au scandat “Pana la moarte, esti caine pana la moarte”.

Prezent in tribune, antrenorul echipei nationale, Victor Piturca, a apreciat victoria Stelei ca fiind una meritata. „Cred ca rezultatul este corect, chiar daca ocaziile nu au abundat nici la poarta Stelei si nici la cea a Rapidului. Echipa care s-a desprins, Steaua, merita victoria. Este o diferenta intre titulari si rezerve, dar zic ca a fost un meci bun, in care s-a alergat foarte mult, un meci bun pentru jucatorii care nu au prea jucat la cele doua echipe”, a spus Piti.

Si presedintele FRF, Mircea Sandu, a fost de parere ca meciul a fost unul destul de bun: “Un meci fara veleitati deosebite. Nici nu au jucat cu toti jucatorii de baza, dar e bun pentru ceea ce inseamna aceasta saptamana – cupele europene si startul campionatului”, a spus Sandu.

Lucescu, dezamagit

“Normal era ca meciul sa mearga in prelungiri, dar din cauza unei greseli in aparare am pierdut. E greu sa primesti gol in final”, a spus Razvan Lucescu (foto), antrenorul Rapidului. El nu a mers dupa meci pentru a lua medalia deoarece  a vrut sa evite o altercatie cu fanii stelisti aflati in acea zona.

 
 

Urmărește-ne pe Google News