ComenteazăLeonte Ianovschi, supranumit ”Patriarhul”, s-a stins miercuri, la Pitești, după o lungă și grea suferință. Din cauza a două atacuri cerebrale și-a petrecut ultima parte a vieții fără să poată să mai vorbească. “Se lupta cu boala şi mai răsfoia câte un album cu fotografii. De foarte multe ori, părea că se uită impasibil la ele. La părinţii lui, la străbunicii lui, la copilăria şi tinereţea lui. Însă, în spatele lentilelor de ochelari, ochii îi erau umezi. Întoarcerea la origini aduce mereu durere. Una surdă şi tăcută. Orgoliul, demnitatea sau, cine ştie ce alte laturi ascunse ale personalităţii sale, îl făceau să pară impasibil într-un ocean al tăcerii şi durerii”, scria ziaristul Ovidiu Ciutescu, într-un material emoționant publicat în 2006, în ”Jurnalul Național”.
Libertatea a descoperit că Tamara Gorincioi, alt jurnalist, din Republica Moldova, a încercat să ”reabiliteze” numele lui ”nea Lenci” la el acasă, publicând un articol de suflet în ziarul basarabean ”Capitala”: ”Prin 2008-2009, după ce am citit aceste rânduri despre omul-legendă, despre magul Leonte Ianovschi, originar din localitatea Vadul Lui Vodă, din Republica Moldova, de lângă Chișinău, publicate în ziarul bucureştean Jurnalul Naţional, am fost ”atinsă”, făcându-mă să mă simt ”vinovată” cu ceva. Vinovată că nu mi-a reuşit să conving autorităţile publice de la Vadul lui Vodă, de fapt alergice şi afone vizavi de istoria şi personalităţile ce au adus faimă în lume acestei localităţi, să înfiripeze legături cu Piteştiul, pentru ca revenirea la origini să nu-i aducă maestrului doar durere. Să se bucure, pentru că o merită din plin, că este apreciat la el acasă, de unde a fost strămutat fără voie de odiosul regim stalinist”.
Tamara povesteștește că ”l-am contactat pe Leonte Ianovschi-junior, fiul maestrului, antrenor de tenis, promiţându-i că voi opta pentru reabilitarea numelui tatălui său acasă, la Vadul lui Vodă prin conferirea Şcolii sportive din localitate a numelui patriarhului şcolii româneşti de fotbal, fiul mi-a răspuns oarecum sceptic:
”Pe mine, personal, m-ar bucura enorm ca Şcoala sportivă de fotbal din Vadul lui Vodă să poarte numele tatălui meu! Ar fi interesantă o întălnire a şcolilor de fotbal Leonte Ianovschi din Piteşti şi din Vadul lui Vodă! Un plan frumos. Consimţământul scris şi legalizat al tatălui meu ţi-l voi trimite. Ar fi frumos să leg în acest fel numele tatălui meu de locul în care s-a născut! Ai avut o idee excelentă. Să vedem punerea ei în practică? Dragă Tamara, vom mai avea multe de discutat şi aflat reciproc. Nu ştiu ce disponibilitate vor avea primarul şi directorul în a accepta trecutul! Complicaţiile pot apare pe planul mentalităţilor trecute, pentru că se pot simţi vinovaţi pentru un sistem catastrofal pe care l-au sprijinit şi la care în Basarabia mulţi nu vor să renunţe, fiindu-le frică de schimbare! Nu-ţi rămâne decât să încerci şi vezi ce va ieşi? După mine, ai şansă de reuşită 25%”.
Autoritățile locale au refuzat recunoașterea numelui
Din păcate, planul a rămas la stadiu de… proiect. ”În ziua când Ovidiu Ciutescu, ziaristul de la ”Jurnalul Naţional”, autorul eseului, s-a deplasat la Vadul lui Vodă să filmeze locurile de baştină ale antrenorului pentru un film documentar, primarul Onofriiciuc s-a eschivat să se întâlnească cu el, iar directorul Şcolii sportive, Ion Munteanu, deşi nu a fost împotrivă, nu a avut curaj şi nici putere să meargă de unul singur împotriva consiliului local. “Ce vom avea din asta?” – cam aşa au reacţionat edilii comunişti din Vadul lui Vodă, călăii indirecţi ai lui Leonte Ianovschi, ai puştiului de 14 ani care, la 1940, a fost deportat cu familia tocmai în Ural”, povestește Tamara Gorincioi. Cu alte cuvinte, autoritățile locale și-au bătut joc de ”nea Lenci”.
”Din povestirile mele s-a scris acel articol în ”Jurnalul Naţional”, mai spune Leonte Ianovschi- junior. ”Pentru că tatăl meu nici nu poate vorbi şi nici nu vrea să vorbească despre trecutul tragic al familiei noastre lovite din plin de urgiile celor două războaie mondiale, ale marii revoluţii socialiste din 1917 şi de pierderea unei averi de peste 200 de ani şi de faptul că au luat-o de la zero, în 1944. Tatăl meu era cetăţean de onoare al oraşului Piteşti, unde a muncit peste 50 de ani în slujba fotbalulului. Pe plan sportiv, am ajuns o familie celebră în ţară. Dar, ca orice român cinstit, suntem foarte modeşti, spre deosebire de noua clasă a îmbogăţiţilor de peste noapte! De aceea mi-ar face plăcere să-mi povesteşti ce ştii tu despre Vadul lui Vodă, despre ce a fost!… Conacul familiei a fost dinamitat de comunişti care ne-au şi şters din arhivele locale. Astăzi, pe fosta noastră moşie de vreo 22 ha vezi câmpuri prost lucrate şi paragină. Cândva, era acolo şi un mare heleşteu unde tata făcea baie când era mic. Tot comuniştii l-au acoperit cu buldozerul!”.
”Pe când o distincţie onorifică şi din partea celor de la baştină? Pentru că patriarhul fotbalului românesc este un basarabean născut la Vadul lui Vodă! Iată o întrebare pentru Federaţia Moldovenească de Fotbal, în persoana domnului Pavel Ciobanu. Mai ales că, printr-o frumoasă coincidenţă, la Vadul lui Vodă, baştina maestrului, există o bază de pregătire în domeniu şi un stadion. Este tocmai momentul potrivit să i se confere numele-legendă – Leonte Ianovschi!”, spera Tamara. Dar nu s-a făcut nici un pas înainte.
Într-adevăr, moldovenii au construit ”Centrul de pregătire a selecţionatelor naţionale”, chiar pe locul conacului familei Ianovschi. Deschiderea solemnă a bazei a avut loc în august 2002, în prezenţa preşedintelui FIFA, Sepp Blatter.
Centrul se află la doar 26 km de la sediul Federaţiei, pe o suprafaţă de 6 hectare, şi încorporează toate elementele unei infrastructuri moderne, necesară muncii de succes în procesul de instruire şi antrenament, de reabilitare medicală şi odihnă a fotbaliştilor. El cuprinde: 2 terenuri cu gazon natural de 105x68m, dotate cu sisteme de stropire, un câmp de mărime standard cu gazon artificial de generaţia a 4-a, 2 vestiare pentru echipe şi tribună dublă pentru 1200 de spectatori, două hoteluri cu 36 de camere și 28 camere, două restaurante.
În componenţa Centrului mai intră un bloc destinat studiilor, patru săli de conferinţă pentru 28-50 de persoane fiecare, un centru de medicină cu cabinet fizioterapeutic, sală pentru fitness, saună şi piscină. Aşadar, pentru antrenamentul şi odihna fotbaliştilor din loturile naţionale au fost create toate condiţiile în vederea unei pregătiri fructuoase.
În acest Centru se desfăşoară meciuri în cadrul campionatului naţional, meciuri amicale între echipe de copii şi tineret. Pe terenurile de aici Federaţia permite întâlnirile dintre copii şi veterani ai fotbalului, jurnalişti şi parlamentari… Naționala de jurnaliști a România a participat recent la European Media Cup, competiție găzduită chiar de Centrul de pregătire de la Vadul lui Vodă. Condiții senzaționale, rezultat pe măsură pentru presarii tricolori: au obținut medaliile de bronz.
DECLARAȚII EMOȚIONANTE ALE LUI LEONTE IANOVSCHI, DE PE VREMEA CÂND TRĂIA
6.500 km parcurşi pe jos: din Gulag – acasă
“Pe tatăl meu l-au omorât în gulagurile sovietice. Pe fratele său l-au ars de viu în cuptorul cu cărbune al unei locomotive în timp ce încerca să evadeze din gulag! Mama şi mătuşa au fost şi ele deportate. În Munţii Ural. Inclusiv puştiul de 14 ani care, peste ani, avea să devină un simbol al fotbalului românesc. „Tatăl meu, săracul, s-a stins acolo, în mine. Sau a fost ucis de bolşevici. Nu ştiu. De atunci, din 1940, nu mai ştiu nimic de el. Pe mine m-au luat şi mi-au zis că mă fac ucenic. Parcă strungar. Am evadat. Am fugit desculţ şi dezbrăcat tocmai din Ural. M-am oprit la… Craiova, după un drum de 6.500 km parcurşi pe jos!”.
–––––––-
„Mama, Maria, l-a întâlnit la Bruxelles pe tata, Mihail, în 1924. El era inginer şi lucra pentru o firmă belgiană, la motoarele cu combustie pe hidrogen. În luna de miere au plecat în Kinshasa, Congo. Acolo a încercat să pună la punct acest tip de motoare. A stat un an şi a avut de ales între a continua cercetările la Chicago, SUA, şi reîntoarcerea la moşia mamei mele de la Vadul lui Vodă. A ales ultima variantă”. Peste foarte puţin timp, maestrul Leonte avea să vadă lumina zilei.
––––
În copilărie, mă jucam cu diamantele dăruite de ţar”
„Mama a fost fata mijlocie a colonelului din Armata albă a ţarului Romanov, Vasile Ianovschi, şi a Elenei Sicard. Elena, o franţuzoaică stabilită în Crimeea, pe la 1850, când ducele de Richelieu a colonizat peninsula. Elena a fost fiica Nathaliei Kraft şi a corsarului Alain Sicard. Kraft este un nume cunoscut în Germania. Tatăl Nathaliei este inginerul feroviar Kraft, cel care a construit prima cale ferată între Sankt Petersburg şi Moscova! La inaugurare, ţarul Imperiului rus i-a oferit o cutie cu 60 de diamante. Le-a lăsat moştenire copiilor săi. Aşa s-a făcut că în copilărie m-am jucat cu diamantele moştenite de mama şi de mătuşa mea Sofia. Niciodată n-am ştiut cu ce valori exorbitante mă jucam în anii inocenţi ai copilăriei mele. Ele s-au pierdut în timpul celui de-al doilea război mondial. Faimosul corsar Alain era prietenul de petreceri şi de afaceri al marelui om politic al acelor ani, Ducele de Richelieu. Pentru binele si prosperitatea pe care au adus-o francezii în Crimeea secolului al XIX-lea, la Odessa a fost înălţată o statuie uriaşă a ducelui, chiar în centrul oraşului, pe care mă căţăram în copilărie”.
––––-
„Vasile jr. era unicul copil al generalului Vasile Ianovschi şi al dulcii Marie Fontaine de la Tour. A ajuns general la numai 24 de ani! Ce fapte de arme a săvârşit el pentru a fi numit general? Una singură: a îndeplinit ordinul ţarului Romanov, care l-a trimis la numai 23 de ani în Franţa, la Grenoble, pentru a o cuceri şi a se căsători cu Marie, fata celebrului portretist Theodore Fontaine de la Tour, născut la Metz în 1805 şi stabilit la Grenoble. În anii tinereţii, Theodore i-a «sucit capul» nepoatei ţarului Romanov şi a fugit cu ea în Franţa. Din dragostea lor s-au născut Henrie şi Marie. Henrie a devenit ultimul şi cel mai iubit renascentist al Franţei. Şi-a pictat sora, Marie, bunica mea, într-un tablou întitulat «La Liseuse». Tabloul se găseşte la Muzeul Luvru. Atunci când tânărul colonel Vasile jr. a cucerit-o pe Marie şi a dus-o la curtea ţarului Romanov (ca «monedă de schimb» pentru Olga, nepoata ţarului), el a fost făcut general. Un mic Napoleon în variantă rusă!”.
”Am fost în Franţa şi mi-am căutat descendenţii, povesteşte Leonte Ianovschi. Din păcate, fratele străbunicii mele nu mai are urmaşi. Directoarea Muzeului Luvru, Jeanne Lacombre, m-a ţinut patru ore de vorbă pentru a fi sigură ca nu pot revendica celebra pictură. M-a întrebat: ”De unde ai apărut, domnule, după atâta timp?” I-am răspuns zâmbind: ”Din România comunistă, doamnă! Acel tablou, precum şi restul picturilor, ar fi trebuit să îi revină matematicianului Vasile, mort în timpul celui de-al doilea război mondial”.