‘M-am intors la lotul national saptamana trecuta, a declarat fericit ‘Dodo Oprea (25 de ani), care are 14 meciuri si 31 de goluri la ‘Mannschaft, revenind in prima reprezentativa dupa aproape un an si jumatate. Dragos a profitat de absentele motivate ale celor doua extreme stanga din lotul campioanei mondiale, Torsten Jansen si Dominik Klein, care au fost angrenate cu echipele lor de club, Hamburg, respectiv Kiel, in finalele cupelor europene.
‘Am avut meci amical cu Elvetia si i-am batut la 7 goluri. Eu am jucat cam 30 de minute si am dat doua goluri. A mers bine, am fost multumit, antrenorul Heiner Brand m-a felicitat, a declarat extrema stanga de la Goppingen, care spera sa prinda viitoarele Campionate Europene, dar si Olimpiada de la Beijing din 2008. Daca la nationala totul merge bine, in campionatul german situatia scartaie: ‘Din pacate, meciul de la L?bbecke, cu penultima clasata, l-am pierdut la 3 goluri. I-am condus tot jocul la 3-4 si chiar la 5 puncte. Dar noi am avut foarte multi accidentati. Am jucat cu 7 jucatori si din minutul 50 ne-au cam lasat puterile, asa ca s-au urcat pe noi si ne-au batut! Noi nu mai avem probleme cu retrogradarea, insa speram sa prindem iar Cupele Europene. Bundesliga germana e considerata cea mai puternica liga din lume, Liga Campionilor, Cupa Cupelor si Cupa EHF fiind cucerite de echipe nemtesti. Astfel, primele noua formatii din campionat din cele 18 merg in Europa. Goppingen e acum chiar pe pozitia a 9-a!
Cel mai eliminat jucator din Bundesliga
‘Eu joc aproape tot sezonul 60 de minute, in afara de penalizarile de doua minute pe care le incasez? Daca ma iau dupa revista Handball-Woche, sunt pe primul loc la penalizarile de doua minute, am peste 30! La marcatori, sunt pe locul 19 cu 131 de goluri si la club, pe primul loc. E cel mai bun sezon al meu, povesteste Oprea, care mai are contract cu Goppingen, unde castiga 4.500 de euro pe luna, pana in 2008. ‘M-a bucurat tare mult ca TV Sport a transmis in Romania meciul cu Grosswallstadt, asa au avut si bunicii mei din Bucuresti ocazia sa ma mai vada, pentru ca ei nu prind DSF-ul unde ne da mai des, a conchis el.
Coechipierul Baiceanu s-a operat la genunchi
Coechiper cu Oprea, internationalul roman Silviu Baiceanu este in recuperare dupa operatia suferita la ligamentele genunchiului stang. Pivotul a ratat astfel tot sezonul. In prima liga germana, mai joaca acum doar Sandu Iacob, la L?bbecke. In liga secunda ii regasim pe portarul Liviu Ianos sau pe extrema Florin Luca.
Isi schimba lunar culoarea parului
Oprea, fiul fostului handbalist Vlase Oprea, a jucat fotbal, fiind junior la Dinamo, in grupa lui Tete Moraru. In 1990, a plecat in Italia, unde a continuat cu sportul- rege. S-a intors in Capitala si a terminat Liceul ‘Jose Marti.
De handbal s-a apucat serios in 1996, la sfatul tatalui sau. Plecase cu familia la Heilbronn, in Germania. Dupa ce a trecut la echipe de amatori, a semnat cu Goppingen, din prima liga. Intre timp, a renuntat la cetatenia romana si a fost convocat la tineretul si apoi la nationala Germaniei. Prieten cu Katja, ‘Dodo are o pasiune pentru schimbarea frizurii si isi vopseste parul o data pe luna. E fan David Beckham si Adrian Mutu.