Magic Iași a câștigat din nou campionatul național de minifotbal, după ce a învins cu scorul de 4-2 (2-2 după timpul regulamentar de joc) formația timișoreană. Meciul a fost echilibrat, ocaziile succedându-se de la o poartă la alta, soarta partidei fiind decisă de loviturile de la 7 metri, unde portarul ieșean, Cornel Matcabojă, a apărat două lovituri. După prima repriză, timișorenii erau conduși cu 2-0, însă au revenit către finalul partidei, egalând și dominând destul de autoritar până la fluierul final al jocului. Specialistă în departajările de la 7 metri, formația ieșeană a câștigat astfel al patrulea titlu național.

”Acesta este cel de-al șaselea campionat național care desemnează cea mai bună echipă de minifotbal din România”, a remarcat Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România. „În fiecare vară, cei mai buni jucători din campionatele locale organizate sub egida Federației, dintr-un total de peste 30.000 de sportivi amatori, se întâlnesc la acest turneu național al campioanelor. De data aceasta, miza a fost cu atât mai mare cu cât în premieră pentru acest frumos sport, campioana României va participa în Champions League pe plan european, competiție programată pentru primăvara anului următor”.

De altfel, minifotbalul românesc este unul dintre puținele sporturi cu care țara noastră se poate mândri că este pe prim plan în Europa. Naționala României este dublă campioană europeană, iar Răzvan Burleanu a fost ales, în primăvară, președinte al forului european de specialitate.

Înainte să plece în periplul său european, campioana Aldoor Magic Driver Iași va avea de disputat SuperCupa României, în compania câștigătoarei Cupei României la Minifotbal, ediția 2012, formația sibiană Juventus.

În finala mică a competiției desfășurate la Deva, Avantaje Deva a învins cu scorul de 3-0 formația AS Vispești 2010 Ploiești, echipă pentru care au evoluat și foștii jucători de fotbal, printre care Daniel Chiriță, Bogdan Onuț sau Daniel Iftodi. Acest turneu final a fost o bună ocazie și pentru selecționerul naționalei de minifotbal, timișoreanul Tiberiu Lajos, de a găsi noi talente care vor întări echipa ce ne va reprezenta țara la apropiatul Campionat European, competiție ce va avea loc la Chișinău în luna septembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News