Pe 6 ianuarie, la nici două zile după ce a asistat, alături de soţul ei, la meciul CSM Bucureşti – Corona Braşov din Liga Naţională de handbal, Iulia Curea a adus pe lume o fetiţă.
“S-a întâmplat mai repede decât ne aşteptam. Eu mă simt bine, iar ieri doctorul mi-a spus că pot să-mi reiau antrenamentele. Mai uşor, la început. De jucat o voi face din iulie. Am semnat cu CSM Bucureşti. Am avut noroc că am primit această ofertă. Mi-ar fi fost foarte greu să plec în alt oraş acum, când sunt mamă. Plus că există ambiţia de a se face o echipă puternică de handbal în Capitală”, ne mărturiseşte Iulia, câştigătoare a Cupei Cupelor în 2007 şi finalistă a Ligii Campionilor în 2010, cu Oltchim.
Ionela Stanca îi va fi naşă
Vineri, micuţa a împlinit două luni, iar tinerii ei părinţi o tratează cu cea mai mare atenţie. “I-am spus Antonia şi Daria, fiindcă soţiei mele îi place numele meu”, explică Darie Curea.
Fetiţa va fi botezată după Paşte, de handbalista Ionela Stanca şi de soţul ei, Răzvan.