„Sper să reuşească, pentru ca echipa să iasă odată din mocirlă. Nu vreau să jignesc pe nimeni şi să vorbesc despre moralitate. Nici nu mă mai gândesc la cât de repede acceptă unii ofertele lui Becali, ci la zilele negre ale echipei. Acceptând aşa de repede oferta Stelei, Sorin Cârţu s-a băgat sub preş. El a venit la Steaua ca să-şi facă un nume, nu să ajute clubul, aşa cum a zis. El îşi trece acum în CV, după CFR Cluj, şi Steaua. E ceva pentru el. N-ar trebui să vorbească despre ajutor, ci să-i lase pe alţii să vorbească după performanţele sale”, a spus Ienei pentru EVZ.
Acesta nu crede că Sorin Cîrţu va reuşi performanţe notabile din postura de antrenor al Stelei: ”Mi-aş dori să facă treabă, dar eu zic că nu e un antrenor potrivit pentru Steaua. El e recunoscut ca un tehnician defensiv şi e normal pe undeva să fie aşa, fiindcă a pregătit numai echipe mici şi era nevoit să se apere. Echipele lui au făcut mai mereu un joc bun defensiv, dar Steaua înseamnă opusul. Publicul a fost mereu atras în Ghencea de jocul ofensiv, de posesia prelungită, jocul de pase, rapiditatea atacurilor. Jocul eminamente defensiv e prea puţin pentru Steaua”.
 

Urmărește-ne pe Google News