Foştii arbitri cooptaţi de cluburi în conducerea lor administrativă, au fost acuzaţi, că şi-au ajutat echipele încă din perioada când erau purtători de fluiere, cartonaşe sau fanioane. Mulţi ”fluieraşi” au găsit posturi călduţe în cadrul cluburilor din Liga I, în schimbul promisiunilor directe sau voalate că ar putea oferi, dacă nu arbitraje avantajoase, cel puţin prestaţii corecte ale actualilor ”cavaleri ai fluierului”.

Valeriu Argăseală

A activat ca asistent în Liga I, între 1990 şi 2001. Considerat de gurile rele arbitrul de casă a Stelei, după abandonarea carierei de arbitru, Argăseală a fost direcţionat de Meme Stoica spre Ghencea. Aici a ocupat posturile de secretar general şi director executiv, iar în 2007, odată cu plecarea lui Stoica la Urziceni, a devenit preşedinte al ”roş-albaştrilor”. ”O să apăs pe butoane în acest retur. Am bani mulţi aşa că am şi butoane sigure”, declara sezonul trecut Gigi Becali. Probabil ”Nea Vali” era şi el un butonaş pe telecomanda latifundiarului. În ultimii ani, Steaua a fost tot mai blamată din cauza vântului suflat în vele de diverşi ”cavaleri ai fluierului”, totul culminând cu Cazul ”Bricheta”.

Jean Grama

Fost jucător la Progresul şi ”central” timp de 10 ani în Liga 1 (1981-1991), Grama a ajuns în curtea lui Dinamo la mijlocul anilor `90 şi a rămas până în ziua de azi, semn că oficialii ”alb-roşilor” sunt mulţumiţi de serviciile sale. În acest moment, ”câinii” se află sub un permanent asediu mediatic, acuzaţiile privind ”metodele specifice” şi ”defrişarea terenurile ostile”, fiind de notorietate. ”Dinamo şi-a construit istoria pe arbitraje prietenoase”, spunea, la începutul returului, George Copos.

Viorel Anghelinei

”Pampadur” a revenit în curtea Oţelului Galaţi, după ce a activat între 1994 şi 2004 ca arbitru în Liga I. „Eu sunt legat sufleteşte de Oţelul. Începând cu Marius Stan, toţi am fost colegi de echipă şi aici suntem ca o familie”, şi-a explicat Anghelinei decizia de a se înregimenta, în 2005, în echipa managerială a ”oţelarilor”. Viorel Anghelinei a fost căpitan al Oţelului şi echipier al Ceahlăului la prima participare în Divizia A (1993). Ca arbitru, el a alternat evoluţiile foarte bune cu altele mai puţin reuşite, dar oamenii de fotbal spun că are mai multe ”pete” decât un dalmaţian.

Ioan Danciu

Fost director general al lui FC Vaslui, demis de finanţatorul Adrian Porumboiu în 2008 pentru că a permis ca Marius Croitoru să ajungă în Ghencea, ocupă în acest moment postul de vicepreşedinte al clubului moldav. „Auzi ce zice Danciu. Cică el avea tarife fixe. Spune că le lua banii, dar, după aceea, îi şi distra. Erai satisfăcut la urmă, aducea un pic cu Dumitru Fărcaşu. Arbitrii de acum se duc direct la „verdeaţă”(n.r.-dolari)”, i-a caracterizat Porumboiu activitatea profesională.

Adrian Porumboiu

Un caz cu totul special este patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu. A jucat puţin fotbal şi a fost mare arbitru internaţional, economist economist de profesie, afacerist ca vocaţie, tatăl regizorului Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, cu o avere estimată la 500 de milioane de euro, dar provenienţa primului milion nu este foarte clar stabilită. A făcut parte din lotul A, între 1984 şi 1997, după retragere dedicându-se afacerilor, dar păstrându-şi funcţia de observator federal pentru arbitrii. În acest sezon, FC Vaslui a avut parte de mai multe arbitraje prietenoase.

„Nu are rost să ne prezentăm la Vaslui, deoarece se ştie cum suntem arbitraţi acolo. Am semnale că echipa gazdă va fi iar ajutată de arbitri. Nu mai cheltuim bani, nu ne mai facem nervi şi nu-şi mai bate nimeni joc de noi”, declara neputincios Cornel Penescu, patronul lui FC Argeş, înaintea unui meci disputat la Vaslui

Ceilalţi

Iosif Biro, preşedintele executiv de la Gaz Metan Mediaş, a fost iertat de la excluderea din arbitraj de Ion Crăciunescu pentru că îi murise mama.

Sorin Uţică, director sportiv la CS Otopeni, a prins doar un an ca arbitru în Liga I (2005-2006). El s-a retras din activitate, după ce Ion Crăciunescu a părăsit postul de preşedinte al CCA, şi datorită relaţiilor bune cu oficialii ilfovenilor, a găsit un post călduţ în organigrama clubului.

Sorin Boca, arbitru asistent între 1994-2001, a ajuns la Poli Iaşi în 2005, ca ”pilă” a primarului Gheorghe Nichita, sub conducerea căruia lucrase în primărie.

Dan Dragoş Crăciun a ajuns medic la Gloria Bistriţa, după ce Sabău a intrat în conflict cu fost doctor al echipei. El a fost arbitru între 1991 şi 1999 şi preşedinte al lui ”U” Cluj în perioada în care Sabău antrena echipa ardeleană.

Foşti arbitrii angajaţi acum la cluburile din Liga I

Jean Grama – Dinamo – Organizator competiţii
Valeriu Argăseală – Steaua – Preşedinte
Ioan Danciu – FC Vaslui – Vicepreşedinte
Sorin Uţică – CS Otopeni – Director Sportiv
Viorel Anghelinei – Oţelul Galaţi – Director resurse Umane şi Licenţieri
Adrian Porumboiu – FC Vaslui – Patron
Iosif Biro – Gaz Metan Mediaş – Preşedinte executiv
Dan Dragoş Crăciun – Gloria Bistriţa – Medic
Sorin Boca – Poli Iaşi – Preşedinte executiv

Foşti arbitrii angajaţi în trecut la cluburile din Liga I

Marcel Lică – Farul -Preşedinte
Constantin Zotta – Rapid – Secretar general
Ion Crăciunescu – ”U” Craiova – preşedinte şi Poli Timişoara – Director general
Anton Heleşteanu – FC Vaslui – Preşedinte executiv
Dan Dragoş Crăciun – ”U” Cluj – Preşedinte
Sorin Vădana – ”U” Cluj – Preşedinte
Sorin Altmayer – CFR Timişoara – Director general
Constantin Gheorghe – Ceahlăul – Director Executiv
Aron Huzu – FC Sibiu – Preşedinte

Urmărește-ne pe Google News