Mayweather (dreapta), în timpul luptei Marcos Maidana.

Singurul lucru care se mai așteaptă este ok-ul din partea lui Mayweather, neînvins în 47 de partide (26 KO), care, mai mult ca sigur, va răspunde afirmativ, pentru că trebuie să infirme zvonurile care deja circulă în lumea boxului, cum că nu a dat curs acestei întâlniri din cauza fricii, dar și pentru că ar putea câștiga o sumă uriașă de peste 120 de milioane de dolari dintr-o bursă de 200 de milioane $ puse în joc.

Paquiao așteaptă marele meci cu Mayweather.

Acordul pentru perfectarea meciului de pe 2 mai programat să aibă loc la Arena Garden, în Las Vegas, pare iminent, evenimentul urmând să fie promovat în comun de canalele concurente, HBO și Showtime (prima rețea are contract cu Pacquiao, 57-5-2, 38 KO,  iar cea de-a doua cu Mayweather), încasările urmând să fie împărțite în mod egal între cele două posturi de televiziune. Reprezentanții filipinezului au declarat că s-a ajuns chiar și la un acord în ce privește agenția care va preleva probele pentru testele anti-doping, aceasta urmând să fie USADA, agenția americană refuzată în trecut de Pac-Man.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News