Transferul lui Cristi Chivu, cotat la 18.000.000 €, nu s-a rezolvat. Real a renuntat la serviciile romanului dupa ce impresarul Ioan Becali a cerut 3 milioane de euro comision. Si Inter a abandonat, Roma riscand sa nu se aleaga cu nici un ban, deoarece lui Cristi ii expira contractul anul viitor.
In aceasta situatie, oficialii din capitala Italiei au luat din nou legatura cu Barcelona, formatie care renuntase la achizitionarea fotbalistului din cauza pretentiilor financiare considerate exagerate. ‘AS Roma a reactivat, joi seara, la ultima ora, operatiunea Chivu, dupa ce anuntase, in aceeasi dimineata, ca fundasul va continua probabil la Roma inca un sezon. Interesul Barcei pentru Chivu trecuse in plan secund, mai ales dupa achizitionarea argentinianului Gabi Milito, dar Roma a contactat gruparea catalana pentru un nou set de negocieri’, noteaza El Mundo Deportivo.
Salariul de 5.000.000 €, piedica transferului
De mentionat este faptul ca Barcelona a refuzat din start sa ii ofere lui Cristi Chivu un contract pe cinci ani cu un salariu stagional de aproape cinci milioane de euro, atat cat cerea impresarul aparatorului de 26 de ani. Cert e, insa, ca antrenorul Frank Rijkaard l-a vrut si inca il mai doreste pe roman la FC Barcelona.