”În primul rând, în această situație, a greșit arbitrul. El se afla acolo și a fost primul care a auzit-o. Trebuia să întrerupă meciul și să o descalifice pe Garcia. Este un fel de rasism și rasismul nu are ce căuta în sport. Orice ar fi spus, tot era urât. Trebuie să intervină WTA-ul. Știu că în astfel de cazuri, in circuitul masculin oficialii erau drastici”, a spus Ilie Năstase la Romania TV.

”Am avut și eu astfel de probleme. Mi s-a spus că sunt țigan când eram la Roland Garros. Mi s-a întâmplat în 1966, când am ajuns acolo cu domnul Țiriac”, a mai spus ”Nasty”.

Și FADERE (Federația asociațiilor de români din Europa) condamnă vehement presupusa jignirea adusă de către Carolina Garcia tenismenei Irina Begu și cere Federației Internaționale de Tenis să ia de urgență măsuri în acest caz.

”Astăzi, într-un turneu din Statele Unite, tenismena Carolina Garcia a jignit-o pe Irina Begu, spunând ”o să pierd cu țiganca asta”. Cerem încă o data autorităților statului român să înceapă să trateze cu seriozitate problema rromilor care părăsesc țara pentru a merge la cerșit și invadează parcurile și periferiile orașelor europene, aducând imense prejudicii de imagine tuturor romanilor, atât sportivilor de performanță, cât și oamenilor simpli care lucrează cinstit în afara țării. Să nu asteptam ca alte țări să se ocupe de integrarea rromilor cu cetățenie româna. Statul român trebuie să inițieze de urgență proiecte de integrare a acestora, finanțate de Uniunea Europeana și cu sprijinul asociațiilor de români din afara țării. Mă supara și gestul rușinos al sportivei din Franța, care. de altfel, a și pierdut în fața Irinei Begu, dar mă revoltă mai mult  faptul că reprezentanții autorităților de stat și sportive din țara noastră dorm. Ei probabil speră ca acesta se va dovedi doar un alt caz în care, peste câteva săptămâni, ne vor scoate ochii cu luări de poziție gen ”am luat act” sau ”analizăm cu atenție situația”. Este inadmisibil să ți se spună ”țigan” pe străzile capitalelor europene, doar pentru faptul că te-ai născut în România”, a declarat Daniel Tecu, președintele FADERE.

 
 

Urmărește-ne pe Google News