Ilie Năstase, despre prietenia cu fondatorul Nike, limonada scârboasă de la Wimbledon și de ce-l înjura Țiriac. Dezvăluirile fostului număr 1 mondial

-Vă plăcea că vi se spunea Nasty, adică al naibii, răutăcios?
-Rosemary Casals, partenera mea de dublu, m-a botezat așa. Eu, la început, credeam că este doar un diminutiv englezesc al numelui meu.

-Când ați pus mâna prima dată pe o rachetă?
-Pe la 5-6 ani, dar era o improvizație.

-Și pe una adevărată când?
-La 10 ani am primit un Dunlop, nu am cum să uit prima mea rachetă de firmă.

-Nu pot să îmi închipui că doar o ciocolată v-a deturnat de la fotbal spre tenis, cum ați povestit la emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia.
-În afară de faptul că am liniștit-o și pe maică-mea, care nu mai suporta să îmi vadă picioarele pline de vânătăi de la fotbal, a contat și că fratele meu Costică era deja tenismen consacrat.

-Costică Năstase este mai mare cu niște ani decât dumneavoastră.
-Da, cu 13. A jucat și el vreo 3 ani în Cupa Davis, a făcut dublu cu Țiriac. Nu mai știe nimeni chestia asta azi.

“Nu mâncam ciorbe și cârnați, asta e clar”

-Ce fel de jucător ați fost? Pentru cei foarte mulți care nu v-au văzut.
-Nu știu să spun ce fel de jucător am fost. Dar știu că îmi plăcea să joc. Mă adaptam pe orice fel de teren. Când am ajuns prima oară la Wimbledon, la 20 de ani, nu știam ce-i aia iarbă, habar nu aveam ce trebuie să fac, cum să mă duc la fileu.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

-Aveați ceea ce se numește acum un plan de joc în funcție de adversar?
-Ce plan de joc? De unde informații? Nu aveam preparator fizic, antrenor cu tactica, nutriționist. Conta doar că ne cam cunoșteam între noi.

-Altceva?
-Nu îmi plăcea niciodată să zic eu îl bat pe ăla, eu fac, eu dreg. În schimb, mă simțeam bine pe teren. Mă bucuram. De-aia îmi și complicam viața, voiam să câștig punctul în felul meu. Doar așa eram fericit.

-Ce mâncați, ce beați? Aveați o dietă specială? Ați fumat?
-Nu am fumat niciodată, nu am fost băutor. Iar de mâncat, mâncam puțin, că trebuia să fii ușor pe teren. Nu aveam nutriționist, dar nu mâncam ciorbe și cârnați, asta e clar.

Australienii săreau peste fileu de 100 de ori!

-Cum stăteați cu pregătirea fizică? Am citit undeva că nici nu vă antrenați.
-Antrenamentul meu era jocul. Jucam și dublu, și dublu mixt, ăsta era cel mai bun antrenament. Azi nu se mai poate. Uită-te la Djokovici, zici că e din cauciuc.

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

-În afară de jocul propriu-zis, nu se poate să nu fi făcut și antrenamente specifice.
-I-am zis lui Țiriac să ne uităm la australieni, care erau cei mai la modă atunci. Newcombe, Laver, Rosewall, Fraser, Stolle. Ce fac ei?

-Și?
-Așa am aflat că era unul Harry Hopman, mare antrenor, care îi înnebunea cu pregătirea fizică.

-Care în ce consta?
-Azi pare de râs. Îi punea să sară peste fileu de 100 de ori dintr-o parte în alta! Îți dai seama?

-Ce nu s-a schimbat în tenis peste ani?
-Talentul. Acum e mai mult fizic jocul, nu doar în tenis. Dar talentul există și trăiește peste ani.

Australienii săreau peste fileu de 100 de ori!

“De ce nu te duci, mă, la fileu?”

-De ce astăzi se joacă atât de defensiv?
-Poate pentru că viteza mingii este mult mai mare și este mai riscant să urci la fileu. Pe timpul meu, inclusiv pe zgură se juca serviciu-vole. Dar nici nu au curaj băieții ăștia. Mă uit la grecul ăsta, la Tsitsipas.

-Și? Nu vă place?
-Ba da. Dar ai aproape 2 metri, ai serviciu puternic, și pe al doilea, de ce nu te duci, mă, la fileu, ce poate să îți facă adversarul, pe unde să te paseze?

-Am văzut un rezumat extins al finalei de la US Open din ʼ72, pe care ați câștigat-o în fața lui Arthur Ashe. Se juca un tenis de cea mai bună calitate.
-Da, era spectaculos, era mai uman acel tenis. Eu puteam să fac asta fiindcă mă deplasam foarte rapid. Țiriac râdea de mine, zicea că aveam niște piciorușe cât mâinile lui.

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

-Apropo de progresul tehnologic. Schimbarea materialului, a rachetelor. Cum ar fi să joace cei de azi cu rachetele acelea micuțe de lemn? I-ați vedea?
-Nu, cred că nici nu ar nimeri mingea. De altfel, au și refuzat să facă un demonstrativ cu rachetele vechi.

“Ce ai, mă, ești nebun?”

-Este de notorietate prietenia cu Jimmy Connors.
-În ʼ73 el tocmai ieșise de la UCLA, celebra universitate americană. Aveam același manager. “Fii atent, ți-l trimit la Roland Garros să joci cu el la dublu, o să fie viitorul număr unu mondial”, îmi zice managerul.

-L-a trimis?
-Da. Jucăm bine, ne calificăm în finală. Înainte de meci, vine Jimmy la mine. Băiatul, la locul lui, îmi zice: “Domnul Năstase, aș prefera să nu ne prezentăm la finala de dublu.”

-Cum ați reacționat?
-“Ce ai, mă, ești nebun?!” “Păi, mâine jucați la finala la simplu. Dacă obosiți?” “N-ai înțeles, ăsta e antrenamentul meu, n-am jucat de două zile că a plouat și tu îmi zici să nu joc la dublu?”

-Și ați jucat?
-Da, am pierdut cu 8-6 în decisiv la Tom Okker și John Newcombe. A doua zi am disputat finala cu Niki Pilici. Am câștigat lejer, 3-0 la seturi. Vezi, asta spun, plăcerea aceasta de a juca parcă nu o mai văd la nimeni acum.

-Apropo de Connors, am înțeles că l-ați ajutat și cu altceva la începutul carierei.
-Știi că Henri Lacoste, celebrul Lacoste, unul dintre muschetarii tenisului francez, a inventat racheta metalică?

-Nu, dar știam că Jimmy Connors a fost primul care a jucat cu ea.
-El și Billie Jean King. Ei, eu l-am pus pe Lacoste în legătură cu Connors. Dacă mi-l aduci pe Jimmy, îți dau tot ce vrei, pe viață. Tare Lacoste ăsta, el a inventat și crosa de golf cum arată azi.

-Apropo de echipamente sportive. Cum a fost povestea cu Nike, că se știe că i-ați fi refuzat?
-Nu-i adevărat. Am fost primul sportiv din lume care a semnat contract cu Nike, scrie și pe wikipedia. Phil Night, fondatorul firmei, mi-a zis “Ilie, suntem la început, nu avem bani prea mulți, îți pot oferi 10.000 de dolari”. Eu am fost de acord. Doar că…

-Doar că…
-S-a dus managerul meu și i-a spus că nu acceptă mai puțin de 15.000. Iar Phil Nike a semnat și a zis “M-ați ruinat!”. Tot atunci, pe relația mea, i-a făcut contract pe un an și lui Connors.

Ilie, Captain Gibson și toaleta

-Nu erați cel mai bun prieten al arbitrilor din câte îmi aduc aminte.
-Mă luam la harță fiindcă aveam dreptate, simțeam când e mingea bună și când e out. Țiriac îmi și zicea când vedea că o las. “De unde p…a m…ii știi tu, mă, că iese afară un centimetru?” Așa și cu arbitrii. L-am pus odată pe unul să asculte fileul cu urechea, altuia i-am luat ochelarii, unuia pălăria.

-Cum reacționau?
-Ce, nu știi? Amenzi. Știi că pe vremea aceea nu aveai voie să te duci la toaletă în timpul meciului. Cel mai strict era ghici unde?

-Bănuiesc că la Wimbedon.
-Normal. Era loja regală, veneau ducele de Kent, sora reginei, Margaret. Regina a fost o singură dată, când a jucat a lor, Virgina Wade, finala.

-Bun, și dacă vă venea, ce făceați?
-Mie mi-a venit odată, era arbitru unul Gibson. Captain Gibson, foarte sever, așa, cu papion. Eu, crispat, stăteam cu picioarele încrucișate, mă țineam cu mâinile. Se uită la mine și zice “Mister Nastaze, you seem to have a problem?”.

-Și?
-M-am uitat, așa, la el și îi zic: “Da, Captain, probleme.” “Știi că nu se poate”, îmi răspunde. “Bine, dacă regulile spun așa, fac pe mine, în chiloți. Sau fac aici, pe teren.” Stăteam cu mâna pe fermoar. Se sperie și zice “Du-te naibii de nebun la toaletă!”.

Cel mai bun meci, cel mai trist meci

-Aveți un meci pe care nu îl puteți uita? Cel mai bun meci al lui Ilie Năstase în opinia lui Ilie Năstase.
-Finala cu Stan Smith, din ʼ72, de la Wimbledon.

-Dar ați pierdut…
-Ăsta este meciul pe care nu-l pot uita. Finala asta nu trebuia să o pierd niciodată! Eram în formă, fizic stăteam excelent, am avut 2-1 la seturi și minge de 5-2 în decisiv. Las că mi s-a mai rupt și racheta, am luat una de la Panatta, care era în tribună.

-Simt că vă doare și acum.
-Meciul ăla s-a jucat la câteva mingi, a durat aproape 5 ore. Nu trebuia să pierd! Știi, după aceea am jucat finala la dublu, cu Connors, și la dublu mixt, cu Rosemary Casals. La 9 și jumătate seara eram tot pe teren. Cine mai face așa ceva acum?

-Dar tot în ʼ72 ați câștigat US Open finala cu Arthur Ashe. Se juca încă la Forest Hills, pe iarbă.
-Da, așa-i. Poate că într-un fel s-a compensat cu ce nu reușisem la Wimbledon. M-a condus ăla cu 2-1 la seturi și 5-2 în setul 4.

“Primeam invitații, dar nu mă lăsau să plec la turnee”

-Ați avut talent cu carul, multă lume spune că puteați câștiga mai multe Grand Slam-uri.
-Puteam să câștig și mai puțin. Vrei un motiv? Eu nu am disputat niciun turneu de Grand Slam la nivel de juniori. Probabil că aș fi avut alt palmares, dacă mi se permitea să joc afară mai devreme. Reține, cariera mea internațională a început pe la 20 de ani cu o întâmplare fericită!

-Greșesc eu sau pe atunci nu aveați nici măcar scaune pe care să vă așezați în pauze?
-Nu erau scaune. Am și câștigat un pariu pe 1.000 de dolari cu Țiriac pe chestia asta. El zicea că stăteam pe scaune la finala din ʼ72 de la Wimbledon. Nu, domʼle, asta s-a întâmplat exact din anul următor, de la ediția din 1973!

Wimbledon și limonada scârboasă

-Păi, cam diferă de confortul de acum, când copiii le țin prosoapele jucătorilor și le aduc sucurile.
-Da, nu îmi place deloc treaba asta.

Nu îmi place cum sunt tratați copiii de mingi de către jucători. Ce, au dizabilități, nu pot să își ia prosopul și apa singuri?

Ilie Năstase:

-Dumneavoastră cum vă relaxați în pauze?
-Auzi, păi, a ținut aproape 5 ore finala cu Smith. Jucam ca nebunii. În pauze, stăteam în picioare lângă scaunul arbitrului principal. Puneam rachetele pe jos, prosopul și beam limonada aia scârboasă și caldă pe care ne-o dădeau organizatorii. Da ne era sete, o beam.

-Apropo de ediția din ʼ73, a fost cea cu boicotul?
-Da. Majoritatea jucătorilor importanți din ATP au refuzat să mai vină la Wimbledon, solidarizându-se cu Pilici, care fusese suspendat pentru că nu a vrut să joace în Cupa Davis pentru Iugoslavia.

Telefonul de la Ceaușescu

-Dar dumneavoastră ați participat, iar oficialii de la All England au apreciat gestul. V-a obligat cineva să spargeți blocada?
-Da, am primit telefon de la Ceaușescu. Țiriac, de exemplu, nu a participat. Au mai fost acolo în anul acela și Connors, și Borg. Bine, ei erau foarte, foarte tineri, nu erau încă mari jucători.

-Deși lipsea crema circuitului profesionist, nu ați reușit să profitați. A fost o finală Kodes – Metreveli, neașteptată și nedorită de nimeni.
-Am pierdut în turul 3 la Sandy Meyer, deși eram cotat principal favorit după ce cu o săptămână înainte câștigasem la Queens. Tot pe iarbă.

-De ce tenisul românesc nu a mai născut un al doilea Ilie Năstase? Nici înainte, nici după ’89?
-Mi-ar fi plăcut să fi apărut nu unul ca mine, ci unul mai bun decât decât mine. Nu știu, nu am un răspuns. Poate o ieși ceva de la academia mea acum, că după 12 ani de litigii am reușit să o pun pe picioare.

FOTO: Cristi Preda

Urmărește-ne pe Google News