Ilie Năstase va fi prezent la Paris, pe perioada turneului de tenis de la Roland garros (28 mai-11 iunie), al doilea Mare Șlem al anului.
„Turneul de la Madrid nu este turneu ITF, este turneul lui Țiriac. Și cred că a făcut-o din prietenie (n.r. — invitându-l să acorde premiile la Madrid) pentru mine și o să o facă în continuare, pentru că mă duc și la Paris. Mă duc la Paris, mă duc și la Luvru, la Tour Eiffel, mă duc să mănânc bine… mă duc, da”, a declarat, luni, Ilie Năstase.
Primul număr 1 din istoria ATP a continuat: ”Nu știu de ce sunt suspendat la Roland Garros. Nu o să îmi dea acreditarea. Ca spectator pot să mă duc, dacă domnul Țiriac îmi dă un bilet, nu văd de ce nu ar fi valabil biletul. Depinde câte bilete îmi dă Țiriac. Și nu văd ce legătură avea Fed Cup cu Wimbledon și Roland Garros, pentru că nu sunt turneele ITF. Asta nu am înțeles până acum”.
Ilie Năstase a vorbit și despre Boris Becker, care l-a apărat în scandalul iscat pe tema declarațiilor făcute la adresa Serenei Williams.
„Sunt câțiva care mă susțin, dar nu o să mă laud eu acum că sunt în spatele meu. Becker a ieșit și a spus ce a spus pe Instagram, a fost foarte frumos din partea lui, o să îi mulțumesc”, a spus Năstase.
În schimb, Nasty nu știe dacă o va contacta pe Serena Williams ca să-și ceară scuze: ”Nu știu cât de gravă e situația și cât de urât i-a fost prezentată ei. Asta nu știu”.
Ilie Năstase merge la Roland Garros, deși a fost suspendat de ITF
În vârstă de 70 de ani, Ilie Năstase, căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, a fost suspendat de ITF pentru că le-ar fi insultat pe jucătoarea Johanna Konta și pe Anne Keothavong, căpitanul echipei Marii Britanii, precum și un arbitru și o jurnalistă, la meciul de la Mamaia (22 aprilie), notează Agerpres.