Despre acest joc, fostul mare tenismen Ilie Năstase a precizat că românca este favorită certă în acest meci şi nu va avea dificultăţi în a se impune.
„Strycova nu deţine armele necesare pentru a o pune în dificultate pe Simona. Am văzut în partida cu Makarova (n.r. – turul precedent, 6-2, 6-4) că Halep poate contracara lejer jocul adversarei. Nu cred că are vreo relevanță faptul că scorul întâlnirilor directe e 1-1, Simona a progresat şi la retururi, dar a devenit şi mai agresivă. Am văzut o răutate pozitivă cu ajutorul căreia poate avansa în acest turneu”, a spus, pentru ProSport, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis.
Halep şi Strycova s-au mai întâlnit de două ori până acum: sportiva din Cehia s-a impus în două seturi, scor 6-1, 6-4 în 2010, în timp ce eleva lui Darren Cahill a câştigat meciul din 2014, de la Beijing, cu exact acelaşi scor.
Dacă trece în sferturi, constănţeanca în vârstă de 24 de ani ar putea da peste Serena Williams, notează Mediafax.