EXCLUSIV / Ilie Năstase, reacție-bombă după ce Primăria Capitalei l-a "retrogradat". ”Mă mut în Constanța. Poate și candidez la Primărie”

Gafa făcută de Primăria Capitalei a fost „exportată”, după ce broșura a fost împărţită turiștilor străini veniți în România, weekend-ul trecut, la Arcul de Triumf, deschis spre vizitare publicului, informează digi24.ro.

În cartea intitulată „O sută de personalităţi bucureştene”, printre personalităţile omagiate de broşura ce are pe copertă sigla Primăriei Capitalei se numără Mircea Eliade, Tudor Arghezi, Nicolae Bălcescu, Dinu Lipatti, Henri Coandă şi „medicul, scriitorul şi omul politic” Nicolae Bacalbaşa, deputat PSD.

„Ei să se supere”

Solicitată de Digi 24, Primăria Capitalei a tăcut mâlc în cazul broşurii pe care distribuit-o gratuit la Arcul de Triumf.

În schimb, Ilie Năstase, 72 de ani, a comentat pentru Libertatea:

„E adevărat, am fost și numărul 2 mondial, prin 1974 sau 1975. Ca să ajungi numărul 1 trebuie să treci și pe la numărul 2. Dar, am fost și numărul 1. Mai mult de atât nu se poate. Poate cei de la Primărie cred că a fi numărul 2 e maximum! Era mai nasol dacă mă prezentau invers: adică să fi fost doar numărul 2, iar ei să mă prezinte ca fost număr 1. Mai multe n-am ce să spun. Eu nu mă supăr, ei trebuie să se supere, pentru că fac astfel de greșeli„. 

Născut în inima Capitalei, în zona Cotroceni, Ilie Năstase ia în serios varianta de a se muta la malul mării, orașul iubitei sale – Ioana Simion:

„Mă mut în Constanța. Îmi schimb «buletinul», serios! Poate și candidez la Primărie. Uite, chiar acum plec spre Constanța. Să văd cum mă primesc oamenii de acolo și o să văd ce decizie voi lua. De 10 ani, am apartament lângă hotelul Rex din Mamaia. Constanța ar deveni primul oraș din lume cu doi foști număr 1 mondial. Acum, am fi doi foști numărul 2 (n.r. – și Halep a fost pe locul secund WTA, iar acum este pe 3).

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Ajutat de PSD, în 1996

Ilie Năstase a fost un simpatizant PSD. A intrat in politică și a candidat, în 1996, la postul de primar al municipiului Bucuresti, ca independent, dar susținut din umbră de respectiva formațiune politică. Năstase a pierdut atunci.

„PSD m-a susținut, dar mai mult a făcut-o pentru Ion Iliescu, la prezidențialele din același an. Eu am fost mai întâi la Conservatori, i-am luat locul lui Voiculescu, apoi la UNPR, partidul lui Oprea”, a comentat, azi, Năstase.

La alegerile parțiale din 25 mai 2014, Ilie Năstase a fost ales senator în colegiul uninominal 8 din Circumscripția electorală nr. 42 din partea Partidului Conservator.

La 22 iulie 2015, senatorul Ilie Nastase s-a înscris în Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR), începand cu această dată desfășurându-și activitatea în cadrul grupului parlamentar al PSD din Senat.

La 1 februarie 2016, a fost anunțată înființarea grupului UNPR în Senat, între cei 21 de senatori au grupului numărându-se și Ilie Năstase. Din 28 iunie 2016, este senator independent.

Năstase – aplaudat, Firea – fluierată

Ultima întâlnire în public pe care a avut-o în public cu Gabriela Firea a avut loc vara trecută. La prezentarea trofeului câștigat de Simona Halep la Roland Garros, Firea a fost fluierată și huiduită pe „Arena Național”, iar „Nasty”, venit îmbrăcat cu niște blugi de fițe, a fost aplaudat.

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală
Recomandări
Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

Întrebat despre fluierăturile adresate primarului Capitalei, cel mai bun jucător de tenis din istorie România a comentat elegant:

„Erau mai mulți oameni de sport pe stadion. Poate putea să-i dea cheia orașului în altă parte. Cred, nu știu, nu mă bag. Eu am fost acolo ca invitat al Simonei. Nu m-am dus de capul meu”.  

În atenția Primăriei: iată cine este Ilie Năstase!

Născut pe 19 iulie 1946, Ilie Năstase a cochetat la început cu fotbalul, fiind legitimat la clubul din strada Dr. Staicovici, Progresul București. Datorită fratelui său mai mare, Constantin, s-a îndreptat apoi spre tenis, devenind campion național de copii în 1952, de juniori, în 1962 și campion național de seniori în 1968-1969.

În toamna anului 1965 participă la campionatele naționale ale României, unde îl întâlnește în finala pe campionul en-titre, mai vârstnicul Ion Țiriac, pe care îl întrece în patru seturi: 2-6, 6-4, 6-4, 6-1. Cei doi vor scrie o pagină de neuitat în istoria sportului românesc, reușind să joace de trei ori finala Cupei Davis (1969, 1971 și 1972).

Debutul carierei sale internaționale are loc la vârsta de 20 de ani, la Openul francez din 1966, când a jucat finala întrecerii de dublu, alături de Ion Țiriac. Primul mare succes mondial îl obține în 1972, în Statele Unite ale Americii, unde câștigă turneul de la Forrest Hills. Tot în 1972, se impune împreună cu Ion Țiriac în proba de dublu a turneului de la Roma și la dublu mixt, la Wimbledon, alături de Rosie Casals.

Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO
Recomandări
Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO

Anul de glorie al lui Ilie Năstase a fost 1973, când a câștigat turneul de la Roland Garros, cel mai important concurs pe zgură, fără să piardă niciun set. În același an, se impune și în proba de dublu de la Wimbledon, făcând pereche cu prietenul său, americanul Jimmy Connors. De asemenea, a câștigat turneul de la Roma, unde l-a învins în finala pe spaniolul Manuel Orantes și este desemnat primul lider al clasamentului mondial ATP.

În decursul carierei, Ilie Năstase a câștigat 87 de turnee la simplu (dintre care 57 de turnee înregistrate de ATP) și 55 la dublu (dintre care 47 înregistrate de ATP). Ca idee, Roger Federer are 99 de titluri ATP. A câștigat de patru ori Turneul Masters, în 1971, 1972, 1973, 1975; US Open în 1972 si 1975; French Open în 1970 și 1973; Wimbledon în 1973.

A jucat 18 ani pentru echipa de Cupa Davis a Romaniei, câștigand 109 meciuri. În 1970, Ilie Năstase a intrat în rândul celor 20 cei mai buni jucători de tenis din lume. În acel an, a câștigat dublul masculin la Roland Garros alături de Ion Țiriac.

S-a retras din activitate în 1985, la turneul de la Toulouse din Franța, țara unde și-a început cariera sportivă internaționala. În anul 1994, a fost căpitan nejucator al echipei României de Cupa Davis.

A fost desemnat de patru ori ”Cel mai bun sportiv roman al anului” (1969, 1972, 1973 si 1974). A fost timp de 40 de săptămâni nr. 1 mondial (23 august 1973 – 2 iunie 1974) și de 8 ori in Top Ten (Simona Halep a prins64 de săptămâni). A primit „Racheta de aur” la New York, în 1973. În 1990, la Roland Garros, a obținut Premiul deceniului. În 2005, revista ”Tennis Magazine” l-a plasat pe locul 28 în lista celor ”40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani”.

După aproape 11 ani la conducerea Federației Române de Tenis, la 12 februarie 2008, a demisionat din funcție.

În 2000 i-a fost conferit Ordinul Național ‘”Steaua României” în grad de Ofiter, iar la 1 decembrie 2008 a fost înaintat în grad de general-maior (cu doua stele), în retragere, în Ministerul Apărării Nationale. În anul 2009, Ilie Naăstase a fost desemnat de statul francez Cavaler al Legiunii de Onoare. La 27 octombrie 2011, a primit din partea Regelui Mihai I, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Elisabeta, Decoratia Regala ”Nihil Sine Deo”.

În 2013 Ilie Năstase a primit, alături de alte personalități din România, titlul de ”Ambasador al Turismului Românesc”. În același an, Ilie Năstase, alături de Ion Țiriac, Florin Segărceanu și Andrei Pavel au fost recompensați de Federația Internațională de Tenis (ITF) cu Premiul Devotamentului, acordat jucătorilor care și-au reprezentat țara în 20 de meciuri în Cupa Davis la nivelul Grupei Mondiale sau în zona grupelor.

În 2014, Ilie Năstase, alături de Constantin Chiriac, Nadia Comaneci, Helmuth Duckadam, Ovidiu Lipan Țăndărică, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dumitru Prunariu, Dan Puric, Dinu Săraru, Nicolae Voiculeț si Elisabeta Lipă au fost desemnaț, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Ministerul Afacerilor Externe, drept ”ambasadori ai turismului românesc”, în cadrul proiectului ”România promovată prin valori”. La 20 noiembrie 2014, Ilie Nastase a primit Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru „contribuția semnificativă la întărirea și promovarea României”.

Ilie Năstase este autorul unor romane scrise în limba franceză (”Le filet”, ”Break Point”, ”Tie-break”, ”The Net”), iar pe 29 mai 2008 și-a lansat, la Ambasada României de la Paris, cartea autobiografica ”Mr. Năstase”, evenimentul fiind menit să ajute copiii bolnavi de cancer de la Spitalul ”Marie Curie” din București.


Citeşte și:

Ilie Năstase a comentat fluierăturile primite de Gabriela Firea. „Dacă mă fluierau pe mine, le mulțumeam”/ INTERVIU

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
FANATIK.RO
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI