Ilie Năstase (69 de ani) și Ion Țiriac (76 de ani) au fost surprinși de fotoreporterul Libertatea joi, la ieșirea de la sediul Fundației Olimpice din București.
Cei doi parteneri din celebra echipă de Cupa Davis a României – au ajuns de trei ori în finala competiției (1969 și 1971, în SUA, 1972 – București), toate fiind pierdute (!), au fost la sediul Fundației Olimpice, din zona Magheru.
Fostul mare mustăcios din circuitul mondial, azi important om de afaceri, își scoate ”Merțul” la plimbare doar în ocazii speciale (vezi galeria foto de la deschiderea stadionului Ilie Oană, din Ploiești, din 2011).
”Nasty” a declarat recent că și lui îi plac mașinile de epocă, ”dar n-am finanțe precum prietenul meu”. Năstase are un Citroen din 1974, făcut cadou de chiar Țiriac: ”Am mers cu el și îl țin tot la el și acum. E în siguranță acolo, la muzeul lui, și stă bine, la căldură”.
”Am un mesaj pentru Țiriac. În vară, pe 19 iulie, fac 70 de ani. Aștept un cadou frumos, pe 4 roți, de la el! N-ar fi rău nici modelul ăsta!”, glumea Năstase. Până la vară, rămâne cu buza umflată. El a plecat cu o mașină pentru care face reclamă, ”Țiri” s-a urcat la volanul piesei sale de colecție.
Grupul Țiriac acordă sprijin unor fundații și proiecte ale căror cauze rezonează cu valorile sale, încurajând acțiunile de binefacere.
Fundația Olimpică Română este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală care susține dezvoltarea sportului de masă și de performanță în România și promovează principiile unei vieți sănătoase. Fundația Olimpică Română și-a început activitatea în 1998, la inițiativa domnului Ion Țiriac și cu sprijinul Comitetului Olimpic și Sportiv Român și al unor personalități din domeniul sportului olimpic și de performanță.
Complexul Sportiv Ion Țiriac reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte dezvoltate de fundație, sub coordonarea domnului Ion Țiriac. Complexul rezultat în urma modernizării bazei sportive Granitul, pune la dispoziție facilități la standarde internaționale: un teren de fotbal omologat FIFA cu 2 stele, un teren multifuncțional pentru minifotbal, handbal, tenis de câmp și tenis cu piciorul, un teren de baschet, precum și un teren de fotbal și volei pe nisip. De asemenea, centrul dispune de vestiare pentru sportivi și arbitri, cabinet medical și parcare privată cu o capacitate de peste 30 de locuri. Toate aceste facilități sunt puse la dispoziția grupurilor organizate de elevi din Sectorul 2, pentru desfășurarea activităților sportive, în mod gratuit.
Ion Țiriac are aproape 300 de mașini de epocă, 90 dintre ele fiind parcate în muzeul lui de la Bucuresti. AICI, detalii despre impresionata colecție.