Disputa tricolorelor i-a surprins neplăcut pe iubitorii tenisul din România, mai ales că Halep și Begu sunt colege în echipa de Fed Cup și au făcut echipă încă din perioada junioratului.
În urmă 10 ani, Simona și Irina făceau împreună primele performanțe pentru România.
Conform DigiSport, la conferința de presă de după meciul pe care l-a câștigat cu scorul de 6-3, 0-6, 6-1, Simona Halep a declarat atunci când a fost întrebată ce s-a întâmplat în setul secund, pierdut la zero că ”A fost un cadou de Paşte, ce pot să spun. Nu pot explica, dar ştiam că în setul al treilea îmi voi reveni. La 3-0 ştiam deja că se va încheia 6-0 şi că va trebui să îmi dau un restart”.
”Nu am vorbit cu ea după meci. Nici la fileu n-am vorbit prea mult. Am vorbit mai mult cu Bacsinszky. Nu m-au deranjat indicațiile antrenorului ei, doar că n-am mai auzit până acum să se întâmple asta. Am jucat cu foarte multe fete, toți antrenorii încurajează, dar nu dau și sfaturi în timpul meciului. E metoda lor, nu vreau să comentez nimic, trebuie să-mi văd de treabă pe teren, nu să fiu atentă la alte persoane, dar eu am fost bine în primul set și în setul al treilea și asta contează”, a mai spus Halep.
Irina Begu a dat și ea senzația că între ea și Simona Halep relațiile nu sunt cele mai bune. ”Să fie un cadou primit, ce pot să zic? Pentru a câştiga un set, trebuie să munceşti. Eu consider că am intrat mai agresivă în teren, în setul doi, am luat mingea mai repede. Până la 3-0 s-a jucat, după care au existat câteva puncte pe care mi le-a dat, însă de la a da un set, la a câştiga cineva un set e o cale lungă“, a declarat ea pentru DigiSport.
În ceea ce privește acuzațiile la adresa antrenorului său, Adrian Cruciat, ea a spus: ”Adrian, indiferent de meci sau de cine joc, se comportă la fel. Nu face ceva în plus, dacă joc cu o româncă sau nu. Poate şi echipa ei a fost într-un fel, dar nu vreau să discut şi să intrăm într-un scandal, pentru că nu e ok nici pentru noi, nici pentru România. Prefer să nu spun mai multe. Nu îmi doresc un scandal şi nu vreau să fiu implicată în aşa ceva. E uşor la nervi să spui ceva. Probabil că a fost tensionată”, a încercat Irina aplaneze scandalul.
Federația Română de Tenis nu a luat nicio poziție vizavi deanimozitățile dintre Simona Halep și Irina Begu.
Disputa dintre Simona Halep și Irina Begu este cu atât mai surprinzătoare, cu cât ele dădeau impresia că sunt foarte bune prietene.