Gimnastele chineze sunt de câteva decenii ocupantele podimului la toate campionatele mondiale și olimpiadele. Însă acest palmares se datorează rigorilor din școlile de gimnastică și disciplinei extreme.
Școala de gimnastică din Nanning, China, este una dintre renumitele campusuri din țară unde părinții își trimit micuții. Aici aceștia nu învață doar cum se lucrează la bârnă, paralele, sol sau sărituri, ci că, pentru a ajunge campioni este nevoie de multă suferință. Sportivii de la gimnastică se știe că își încep de foarte devreme cariera: fetițe și băieței care nu par mai mari de cinci ani, sunt puși să se agațe și să stea atârnați minute bune de spalier, sunt culcați pe saltea și ținuți cu forța acolo sau sunt nevoiți să suporte greutatea antrenorilor pe picioare.
Exercițiile dure, bătăile, jignirile, pedepsele, prelegerile motivaționale agresive – pot părea occidentalilor extreme, însă acestea reprezintă metoda prin care atleții din acest colț al lumii își croiesc drumul spre victorie, indiferent de disciplina sportivă.
Foto: Northfoto
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Observatornews.ro
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință