Ludogoreţ Razgrad este a doua echipă din Bulgaria care ajunge în grupele Ligii Campionilor. Precedenta reprezentantă a ţării vecine în această fază a celei mai importante competiţii europene la nivel de cluburi a fost Levski Sofia, în 2006. Formaţia bulgară n-a reuşit atunci să acumuleze nici măcar un punct în meciurile disputate în grupă.

În play-off-ul Ligii Campionilor, Ludogoreţ a trecut de Steaua, la loteria loviturilor de departajare, scor 6-5. Iar eroul grupării din Razgrad a fost fundaşul român Cosmin Moţi. Fostul dinamovist a intrat între buturi, după ce portarul Stoianov a fost eliminat pentru un fault comis în postură de ultim apărător, şi a reuşit să apere două lovituri de la 11 metri. Mai mult, Moţi a transformat primul penalty al celor de la Ludogoreţ!

Cosmin Moţi va avea parte de o primă specială din partea patronului echipei sale, Kiril Domuschiev. ”Ne vom construi un stadion nou la Razgrad, iar una dintre tribune va purta numele său! Moţi este eroul fotbalului bulgar”, a anunţat Domuschiev, la Digi Sport.

”Dacă Moţi este cel mai bun jucător de la Ludogoreţ, atunci e clar”

Interesant este faptul că, înaintea ”dublei” dintre Steaua şi Ludogoreţ, Cosmin Moţi era luat peste picior de Mihai Stoichiţă, fostul antrenor al ”roş-albaştrilor”. ”Dacă Moţi este cel mai bun jucător al celor de la Ludogoreţ, atunci e clar. Cât timp a jucat la Dinamo, el n-a reuşit niciodată să-i oprească pe stelişti”, a spus Stoichiţă.

Din România până în Coreea de Sud pe motocicletă: un traseu de 36.000 de kilometri făcut în 91 de zile. Cifrele unei călătorii extraordinare
Recomandări
Din România până în Coreea de Sud pe motocicletă: un traseu de 36.000 de kilometri făcut în 91 de zile. Cifrele unei călătorii extraordinare

Pe când evolua la Dinamo, Cosmin Moţi primea critici şi de la Cornel Dinu. ”În afara gazonului, Moţi e un băiat foarte bun. Dar el fumează trei pachete de ţigări pe zi! Le sudează! Fumează şi înainte, şi după meci. Practic, el nu mai respiră oxigen, ci nicotină! Dacă ar bea ceva, ar fi medicament”, afirma ”Procurorul”.

Cosmin Moţi a ajuns la Ludogoreţ Razgrad în 2012. Anterior, fundaşul a jucat la Dinamo (2005-2012) şi la Universitatea Craiova (2002-2005). În sezonul 2008-2009, fundaşul a fost împrumutat la formaţia italiană Siena, unde, însă, n-a reuşit să impresioneze.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Sebastian Stan vindea popcorn, însă azi se bucură de o carieră de succes. Este un star internațional, se află în topul milionarilori, are o iubită superbă, iar asta nu e tot. Ce s-a mai aflat acum despre el
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Zodiile care pot câștiga la loto până la finalul lunii ianuarie. Șansa surâde acestor 3 nativi
FANATIK.RO
Zodiile care pot câștiga la loto până la finalul lunii ianuarie. Șansa surâde acestor 3 nativi
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Observatornews.ro
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect
HOROSCOP
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI