La fiecare repunere in drepturi a fotbalului, se spune ca reprezentatia care va veni va fi frate cu Apocalipsa si var bun cu geniul. Clujul nu se teme, Steaua s-a intarit, Rapidul mocneste, Dinamo viseaza, Timisoara pandeste. E loc pentru toti la carnavalul iluziei.
Primele doua locuri merg in Liga Campionilor
Cel mai tare campionat, 2007-2008, o ia din loc, la vale, incercand sa depaseasca in scheme si figuri cel mai tare campionat de acum un an, de acum doi ani, de acum trei ani si de-acum in vecii vecilor, amin.
Dupa atata frig si ceata, nu cred ca exista in lumea asta ceva mai disponibil la efort ca mizeria fotbalului romanesc. Cum insa fotbalul nu ni-l putem alege decat la televizor, nu si in suflet sau amintiri, suntem condamnati sa suferim alaturi de 18 echipe identificabile trist, prin simpla prezenta cu fata la perete. Avem sansa de a fi contemporani minciunii legalizate si blatului colectiv. In 2008, o sa vedeti ca pana acum nu ati vazut nimic.
Ne-am pierdut undeva, intre coma profunda si coroana de flori. In loc sa vorbim de fotbal si de coifurile de pe stadioane, ne batem pe butoane ca niste copii batrani inchisi ziua in casa si conectati noaptea la calculator. S-a furat talentul, a ramas smecheria, emotia a plecat si ea, invinsa, dar a aparut miza. De astazi se va juca pe orice, mai putin pe onoare, remarcabila prin absenta. Vor fi blaturi epocale, ca-n Cuaternar, fotbalul nu va mai fi fotbal, ci wrestling, acolo unde orice lovitura adevarata este sanctionata cu excluderea din viata sportiva. Nu avem de ales. Am plecat spre Vest, dar am aterizat in siguranta la Cernobil. Daca nu ne jucam sansa, s-ar putea sa ne apara si o ureche in plus. Ca oricum ne-au cazut sprancenele.
Farul – Gloria Buzau si Dinamo – Ceahlaul. Incepe. Sa inchidem ochii, sa zidim ferestrele si sa lasam lumina inauntru. Ca sa ne doara.
Oficialii Stelei: ‘Daca terenul nu e bun, nu vom juca
Presedintele Stelei, Valeriu Argaseala, a declarat ca in cazul in care gazonul de la Iasi nu se va prezenta in conditii acceptabile la ora meciului de duminica seara, Steaua va refuza sa joace. ‘Ne e teama de teren, pentru ca, din cate stiu, este destul de prost. Sper ca la ora jocului sa fie practicabil macar, pentru ca, altfel, vom refuza sa evoluam, a spus Argaseala. Altfel, pentru meciul cu Poli, antrenorul Lacatus a decis sa il menajeze pe Radoi, iar in locul lui Dayro Moreno il va folosi pe Plesan.