În primul tur la Cluj-Napoca, Simona Halep, favorita principală a competiției, o va întâlni pe conaționala Gabriela Ruse, 83 WTA, în timp ce Emma Răducanu, cap de serie 3, va juca împotriva sportivei slovene Polona Hercog, 123 WTA.
Cum ar putea arăta drumul Simonei Halep către trofeu la Cluj-Napoca:
- Turul 1 – vs Gabriela Ruse
- Turul 2 – vs Andrea Petkovic
- Sferturi de finală – vs Ajla Tomljanovic
- Semifinală – vs Emma Răducanu
- Finala – vs Anett Kontaveit
Tot în runda inaugurală, Irina Begu, cap de serie 7, va juca împotriva Irinei Bara, Jaqueline Cristian o va întâlni pe slovena Kaja Juvan, Ana Bogdan o va avea adversară pe sportiva sârbă Ivana Jorovic, iar Andreea Prisăcariu va juca cu o sportivă din calificări.
Cu scurt timp înaintea tragerii la sorți, mai multe jucătoare importante au anunțat că nu vor mai participa la competiția de la Cluj. Este vorba despre Garbine Muguruza (Spania, 5 WTA), Paula Badosa (Spania, 13 WTA), Elise Mertens (Belgia, 18 WTA), Ekaterina Alexandrova (Rusia, 37 WTA), Veronika Kudermetova (Rusia, 32 WTA), Viktorija Golubic (Elveția, 45 WTA), Kaia Kanepi (Estonia, 70 WTA) și Mayar Sherif (Egipt, 64 WTA).
Din păcate pentru admiratorii fenomenului, turneul se va desfășura fără spectatori, conform noilor prevederi propuse de CNSU, care au fost trimise spre aprobare Guvernului României. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus „interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive” pentru o perioadă de 30 de zile.
„Suntem șocați. Momentan, sunt doar propuneri CNSU care urmează să fie transformate în hotărâri de Guvern. Momentan, nu e sigur, încă sperăm că lucrurile se vor schimba”, a reacționat Patrick Ciorcilă pentru Gazeta Sporturilor.
Turneul de la Cluj-Napoca se va disputa în perioada 25-31 octombrie 2021 și este de categorie WTA 250, fiind dotat cu premii totale în valoare de 235.238 de dolari.
FOTO: EPA