Vedetele din lumea sportului au ales sa petreaca noaptea dintre ani in cele mai diverse locuri. Ca  pentru fiecare roman, Revelionul inseamna si pentru sportivii de performanta, pentru antrenorii acestora un prilej de bucurie si de distractie. Va fi noaptea in care vor disparea portiile de mancare calculate la gramaj sau strictetea in privinta consumarii unui pahar de vin in plus. Libertatea a aflat unde vor petrece cele mai reprezentative personalitati sportive aceasta seara a Revelionului.

Camelia Potec ramane in Bucuresti pentru ca la 3 ianuarie isi va relua antrenamentele

Camelia Potec: Campioana olimpica la natatie Camelia Potec va ramane in Bucuresti, deoarece, pe data de 3 ianuarie isi va relua antrenamentele. “Nu am timpul necesar pentru a pleca din Bucuresti”, a precizat ea.

Vlad Hagiu:  Antrenorul nationalei de polo si-a rezervat o masa la restaurantul ”Taverna Sarbului”, din Bucuresti, unde va merge impreuna cu sotia si cu sora lui. “Stiu ca vom avea parte de o servire ireprosabila si sunt convins ca nici distractia nu va lipsi”, a mentionat el.

Catalina Ponor:  Tripla campioana olimpica de la Atena, de curand revenita in activitatea de performanta, va fi in Bucuresti, alaturi de iubitul ei, gimnastul Robert Stanescu. ”A fost un an destul de incarcat, iar cateva zile de distractie sunt nemaipomenite”, a mentionat ea.

Nicu Vlad: Fostul mare halterofil a ales sa plece in Australia, pentru a fi alaturi de cei doi copii ai sai si de sotie, care s-au stabilit de ani buni in aceasta zona a lumii.

Mariana Bitang si Octavian Belu:  Fostii antrenori ai lotului olimpic feminin de gimnastica vor ramane in acest an in Bucuresti. “Ne dorim sa petrecem intr-un cadru restrans, alaturi de familiile noastre, de copii. In plus, eu, pe data de 3 ianuarie, va trebui sa merg la ANS in vederea preluarii postului de presedinte”, a declarat Belu.

Elisabeta Lipa:  De ani buni, cea mai valoroasa canotoare a tuturor timpurilor petrece Revelionul impreuna cu o multime de prieteni, la hotelul Sport din Poiana Brasov. ”Este locul unde ne simtim excelent. Va fi o superdistractie”, anunta Lipa.

„Patzi”, cu aceeasi gasca de 30 de ani

Ivan Patzaichin: O alta mare legenda a sportului romanesc. O alta zona aleasa pentru petrecerea Revelionului. ”In acest an vom fi cu toti cei 22 de prieteni ai nostri la Bran. De 31 de ani intampinam Anul Nou in formula neschimbata”, a precizat Patzaichin.

Gabi Szabo  si miracolul New York-ului

Gabriela Szabo:  In seara Revelionului, Gabriela Szabo se va afla impreuna cu sotul ei pe strazile orasului New York. “Am vrut sa petrecem intr-un mod aparte. Va fi foarte multa lume in centrul New York-ului. Cu siguranta ne vom distra”, a declarat Gabriela.

Marian Dragulescu:  Cel mai valoros sportiv roman al anului 2006 se va afla impreuna cu sotia lui, Larisa, si cei doi copii, Beatrice si Richard, la Resita alaturi de parintii Larisei. “Probabil ca vom merge la un restaurant din oras”, a spus el.

Nadia Comaneci: Cea mai valoroasa gimnasta a lumii si sotul ei, Bart Conner, vor onora invitatia unor prieteni de a petrece Revelionul in California, in cartierul Bel Air din orasul Los Angeles, la unul dintre cele mai frumoase hoteluri din zona. Micutul Paul Dylan va ramane in grija bonei angajate special de familia fostei sportive.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News