Oana Manea (28 de ani), pivotul naţionalei de handbal, are un frate ce lucrează ca hair-stylist la un salon din Bucureşti. Mai în vârstă cu 5 ani decât celebra lui soră, Cosmin a fentat armata intrând de două ori la facultate, dar de fiecare dată a renunţat la studii.
Într-o familie de sportivi (tatăl, Dumitru, a fost fotbalist la Steaua şi la Sportul, iar în Regie, ca antrenor, a făcut minuni – scoţând jucători ca Mazilu, Irimia, Bălan şi Stăncioiu, pe care s-au încasat 2.350.000 de euro, iar sora, Oana, e handbalistă), Cosmin Manea e… hair-stylist!
Băiatului nu i-a plăcut cartea, şcoala a fost pretextul pentru a fenta stagiul militar, obligatoriu atunci. “A început două facultăţi, cea de Sport, unde a stat doi ani, şi Dreptul, însă n-a terminat nici una. De fiecare dată, a luat hârtie că e student, ca să nu fie luat în armată! Apoi s-a făcut hair-stylist şi câştigă bine. A făcut volei doi ani, iar acum are 1,92 metri”, îl dă de gol mama, Mariana Manea.
Fiecare are un căţel
Oana şi Cosmin au câte un buldog francez. Câinii se zbenguie în casa părintească din Pantelimon (Ilfov).
Mariana îi îngrijeşte atât pe Saşa, câinele bej, de 6 ani, al Oanei, cât şi pe King, căţelul negru, de 8 ani, al lui Cosmin.
Saşa, câinele Oanei