Atunci, Steaua obţinea victoria cu 3-0 la ”masa verde” în urma celebrului „Caz Bricheta”, arbitrul Alexandru Deaconu întrerupând partida la scorul de 1-0 pentru Rapid, dupa ce din tribune s-au aruncat, repetat, obiecte în teren.
S-au mai jucat de atunci alte cinci partide, patru dintre ele terminându-se la egalitate, iar în 2010, Rapid a obţinut un succes istoric, 5-1. Cel mai mare scor dintre cele două s-a înregistrat însă în primăvara anului 1980, când Steaua a câştigat, pe fostul ”23 August”, cu scorul de 8-2.
Ultima victorie obţinută pe teren de Steaua în faţa Rapidului într-un meci de campionat disputat în Giuleşti datează din 2007, scor 3-2, meci în care actualul antrenor al gazdelor, Ionel Ganea, a înscris un gol.
Palmaresul întâlnirilor directe dintre Rapid şi Steaua cuprinde 110 meciuri. ”Roş-albaştrii” au câştigat de 42 de ori, giuleştenii au 27 de victorii, iar alte 41 de partide s-au terminat la egalitate. În perioada 1974-1994, rapidiştii nu au reuşit să obţină niciun succes în întîlnirile cu Steaua, indiferent că acestea au avut loc în campionat sau în Cupa României.
Până în vara anului 2013, Rapid şi Steaua era la egalitate în privinţa numărului de prezenţe în primul eşalon fotbalistic al României: 66. Giuleştenii n-au primit însă licenţa şi au fost retrogradaţi în Liga a II-a, motiv pentru care ”roş-albaştrii” au trecut în avantaj la acest capitol.
În 1951, Steaua (care se numea pe atunci CCA) obţinea primul titlu de campioană din istorie, iar Rapid retrograda pentru prima dată în eşalonul secund.