Gigi a vrut cinci zile de libertate
Dacă Gică Popescu, George Copos şi Gigi Neţoiu s-au resemnat cu statutul de deţinuţi, Gigi Becali a cerut conducerii Penitenciarului Poarta Albă o permisie de cinci zile, de această dată pentru a-şi sărbători ziua numelui alături de familie!
Solicitarea patronului Stelei a fost, ieri, respinsă. Gigi Becali a fost trimis în închisoare pentru trei ani şi jumătate în dosarul privind schimbul de terenuri cu MApN, în timp ce Gheorghe Popescu, Gigi Neţoiu, George Copos, Cristi Borcea, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Ioan şi Victor Becali au fost condamnaţi în “Dosarul transferurilor”.
Familia s-a rugat pentru Gigi Becali la biserica din Pipera
La slujba de Sfântul Gheorghe, ţinută, ieri, la biserica din Pipera unde obişnuia să vină şi Gigi Becali, preotul parohiei s-a rugat pentru patronul Stelei şi a spus că-l aşteaptă pe acesta acasă. Conform rtv.net, alături de ceilalţi enoriaşi, la slujbă au participat atât mama, Alexandrina, cât şi soţia lui Gigi Becali, Luminiţa.