Ministerul Tineretului și Sportului a oprit finanțarea Federației Române de Tenis, din pricina neregulilor de organizare existente. În schimb, Comitetul Olimpic și Sportiv România a găsit o formulă pentru a sponsoriza ”sportul alb”. În baza unui contract în valoare de 1,9 milioane de lei, COSR asigură suportul financiar pentru turneul de tenis organizat anual pe zgura de la București. Contractul a fost semnat pe 25 aprilie, cu doar o zi înaintea Adunării Generale ordinare a FR Tenis. La ședință, contractul federației a fost prezentat la capitolul ”Venituri”.

Cine a semnat contractul?

Opoziția actualei conduceri susține că înțelegerea este una ilegală. ”Cu cine a semnat COSR contractul din partea federației, cât timp MTS a oprit finanárea? Cum se vor deconta sumele, întrucât la turneul de la București nu vor veni doar jucătoare care vor evolua pentru Rom\nia la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Atunci, COSR înseamnă că ar da bani pentru susținerea activității unor sportive care vor fi rivale româncelor de la JO. Este absurd acest contract. Dacă banii ar ajunge la Halep, la Begu și la celelalte fete, ar fi ceva. Dar, așa, sumele nu sunt neapărat pentru ele, ci pentru un turneu privat la care este o participare internațională. Cum dai bani, tu, COSR, pentru o competiție privată? O medalie de aur la JO este răsplătită de statul român cu 35.000 euro. Cine câștigă turneul de la București, ar lua mai mult decât atât. Asta înseamnă că COSR, adică tot statul român, ar achita pentru pregătirea participării la Olimpiadă o sumă mai mare decât dacă s-ar câștiga respectiva medalie”, strigă Marius Vecerdea, dușmanul președintelui George Cosac și șeful de la clubul de tenis Pamira (Sibiu). Șeful COSR, Mihai Covaliu, n-a răspuns apelurilor noastre, pentru a comenta înțelegerea cu FR Tenis.

Legea permite susținerea financiar sportivilor români care merg la Olimpiadă, dar în acest caz este vorba despre susținerea unei competiții cu caracter internațional. 

Halep este la Madrid

Cât timp la București nu e liniște, Simona Halep a făcut deja primul antrenament la Madrid, unde se ține turneul organizat de către Ion Țiriac. Simona a efectuat deja un prim antrenament pe  arena centrală ”Manolo Santana” din complexul sportiv Caja Magica din Madrid, iar la final s-a simțit foarte bine. Simona a câștigat turneul în 2016 și 2017. La antrenament, jucătoarea noastră, principala favorită a turneului de la Madrid, a fost pozată într-o postură spectaculoasă. Liderul WTA a purtat un tricou de la sponsorul Nike, cu un mesaj amuzant: „Give me the ball and get the f.. out of my way”  (n.r. – ”Dă-mi mingea și dă-te naibii din calea mea”).

”Țiri” a plimbat-o pe Simona

Simona Halep a plecat la Madrid cu avionul privat al lui Ion Țiriac. În mod normal, Simona ar trebui să participe la un ”demonstrativ” caritabil, care se va juca tot pe arena centrală, alături de Serena Williams, Victoria Azarenka şi Carla Suarez Navarro. ”Îmi place mult terenul central și condițiile de aici. Atmosfera este perfectă și mereu este o motivație să concurez aici. Este diferit față de altele. În plus, e bine că ai acoperișul, pentru că, dacă plouă, nu trebuie să așteptăm să jucăm. Atmosfera din Caja Magica este foarte specială. Îmi place mult. Să câștig un trofeu aici mi-a provocat emoții puternice. Mereu vin aici cu aproximativ cinci zile înainte pentru a mă antrena. Trebuie să te adaptezi să controlezi mingea”, a declarat Simona Halep, pentru site-ul turneului.

Citește și:

FR de Tenis a anunțat loturile pentru Jocurile Olimpice 2020 și Jocurile Olimpice de Tineret 2018

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News