După pregătire, Chivu i-a mulţumit lui Hagi pentru invitația făcută.
„Înapoi în Viitor(ul). M-am simţit ca la 18 ani! Mulţumesc, Gică! Mulţumesc, băieţi, că m-aţi primit printre voi”, a scris Chivu, pe pagina sa de Facebook.
Fostul căptan al naționalei s-a dus încă de la ora 08.30 la baza sportivă din Voluntari, acolo unde s-a antrenat alături de preparatorul fizic al echipei Viitorul – Roberto Berruero.
“Mi-a spus că vrea să facă puţină mişcare şi mă bucur că a venit la un antrenament”, a declarat managerul tehnic de la Viitorul, Gheorghe Hagi, potrivit Mediafax.
Cristian Chivu s-a retras din activitatea sportivă anul trecut, după operaţia suferită la al doilea deget de la piciorul drept. El a evoluat, de-a lungul timpului, la CSM Reşiţa, Universitatea Craiova, Ajax Amsterdam, AS Roma şi Internazionale Milano. De asemenea, fostul fundaș a fost selecționat de 75 de ori în echipa națională.