Doi foști tricolori de legendă au ”spart” Generația de Aur, având probleme personale și de ordin social. Unul este Tibor Selymes (47 de ani), care a fost văzut în tribuna de la Cluj, la amicalul cu Chile, alături de actuala conducere a federației. De asemenea, Selymes nu a făcut parte din delegația care a mers la Cardiff, pentru finala Ligii Campionilor.

”Selymes a ajuns să se împrumute în stânga și-n dreapta”

Cei din Generația de Aur nu sunt surprinși de această alăturare. ”Tibor a trecut printr-un divorț, nu mai are bani, a ajuns să se împrumute în stânga și-n dreapta. Stă și el pe lângă FRF, ca să mai «ciugulească» un bănuț, iar actuala administrație îl folosește pentru a aduna voturi din zona Harghita și Covasna, în perspectiva alegerilor de anul viitor. Nici ca antrenor nu are prea mare căutare, așa că nu are de ales”, dezvăluie foștii săi colegi.

TIBOR SELYMES

Nici fostul coleg al lui Selymes de la Dinamo și de la Cercle Bruges, Dorinel Munteanu (48 de ani), nu a mers la Cardiff. ”Dorinel se luptă cu propriii demoni”, spun cunoscuții, care susțin că are mari probleme cu băutura, mai ales după ce a divorțat de soție.  ”Beau câte un șpriț-două, dar n-am fost niciodată mort de beat”, s-a apărat ”Piticul”, într-un interviu pentru ”Libertatea”.

”Dorinel nu este militant pentru actuala conducere a FRF. Daum i-a propus să-i fie secund, dar l-a refuzat”, adaugă aceștia. Munteanu nu a fost în relații cordiale cu tabăra Hagi-Popescu. Pe Hagi, Munteanu l-a ”deposedat” de recordul de selecții la națională.

Dintre cei care au scris istorie în SUA 1994, lângă Burleanu se mai află Miodrag Belodedici și Ion Vlădoiu, iar Țiți Dumitru, antrenor secund la World Cup, este membru în Comisia Tehnică a FRF. Totuși, ”Belo” a făcut parte din delegația care a mers la Cardiff, însă a fost precum ”un corp străin”, știut fiind că ar fi putut folosi informațiile în interesul lui Burleanu.

Citește și:

Dorinel Munteanu rupe tăcerea și vorbește deschis despre vicii: ”Beau câte un șpriț-două, dar n-am fost niciodată mort de beat!” / EXCLUSIV

 
 

Urmărește-ne pe Google News