Steaua se va duela pentru accederea în turul III preliminar al Ligii Campionilor cu Stromsgodset. Partida tur este programată pe 16 iulie, în Norvegia, iar returul – o săptămână mai târziu, la Bucureşti.

Victor Piţurcă, selecţionerul naţionalei României, e convins că steliştilor nu le va fi uşor să treacă de campioana Norvegiei. ”Steaua nu a căzut deloc bine. Meciul va fi pe muchie de cuţit. Hai să zicem că Steaua va avea un plus, pentru că are mai multă experienţă, câţiva jucători mai titraţi decât cei ai norvegienilor şi este un club mai titrat.

Dar va fi greu, va fi foarte greu cu Stromsgodset! Meciurile trebuie pregătite foarte bine, iar jucătorii să fie foarte concentraţi, pentru că va fi foarte dificil”, a declarat Victor Piţurcă, la Dolce Sport.

Selecţionerul tricolorilor a vorbit, la acelaşi post de televiziune, şi despre partidele pe care Petrolul Ploieşti, Astra Giurgiu şi CFR Cluj le vor disputa în Liga Europa: ”Nu vor avea parte de meciuri uşoare. Noi nu mai avem echipe care pot să-ţi dea o siguranţă de sută la sută că nu vor avea probleme cu adversarul cutare”.

Urmărește-ne pe Google News