strutinsky

Sorin Strutinsky FOTO: ziuaconstanta.ro

 

Strutinsky este om de afaceri, acționar la peste 40 de companii, mâna dreaptă a lui Radu Mazăre și coleg de an cu primarul Constanței la Universitatea de Marină Civilă.

Pe numele lui Strutinsky a fost emis un mandat de aducere, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupție.

Conform Mediafax, în decembrie 2014, Agenția Națională de Integritate cerea DNA să-l cerceteze pe Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanța a acordat contracte de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Compress Holding și Soti Cable Neptun, în care este asociat și Strutinsky.

Potrivit unor surse, Radu Mazăre și Sorin Strutinsky ar fi fost asociați în nouă firme: Soti Cable Neptun SRL, SC Alliance Qwest Company SA, SC Comtex SA, SC Conpress Group SRL, SC Eurosantis Com Invest SA, SC Ideea Contrast SRL, SC Sigma Trading SRL, SC Silk Estate SA şi SC Xenoti SRL. ANI a mai stabilit că primarul Radu Mazăre a mai aprobat, în urma procedurii de selecție a ofertelor, raportului de atribuire a contractului de finanțare din fonduri nerambursabile pentru susținerea spectacolelor care au fost organizate cu ocazia evenimentului ”Sărbători de Iarnă – Orășelul Copiilor 2013”, încheiat între Primăria Constanța și Soti Cable Neptun SRL. Valoarea totală a contractelor acordate celor două societăți comerciale este de 20.621.572, 49 lei, fără TVA (aproximativ 4.580.000 de euro).

Filmul pus la cale de cinci interlopi din Sibiu, care au vrut să escrocheze un patron de zeci de mii de euro. Au folosit pentru intimidare sânge de animal
Recomandări
Filmul pus la cale de cinci interlopi din Sibiu, care au vrut să escrocheze un patron de zeci de mii de euro. Au folosit pentru intimidare sânge de animal

În decembrie 2014, Sorin Strutinsky, partener de afaceri cu Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, a trimis un comunicat prin care și-a expus punctul de vedere asupra ultimului dosar în care Agenţia Naţională de Integritate îl acuză pe Mazăre de conflict de interese pentru că a atribuit contracte firmelor conduse de Strutinsky, conform Adevarul. 

Iată comunicatul trimis de Strutinsky marți, 9 decembrie:

„În calitate de preşedinte al SOTI CABLE NEPTUN SRL şi ca urmare a menţionării numelui meu şi a companiei, de către Agenţia Naţională de Integritate, în comunicatul care anunţă public cererea sa catre DNA, ca primarul Constanţei, Radu Mazăre, să fie cercetat pentru conflict de interese, pentru restabilirea deplină a adevărului, aduc la cunoştinţa opiniei publice următoarele fapte: 1. SOTI CABLE NEPTUN SRL este una dintre cele mai vechi televiziuni din ţară. A fost înfiinţată în 1993. Peste 1.000 de jurnalişti, unii nume celebre astăzi, au trecut, în timp, prin studiourile NEPTUN TV. Astăzi, SOTI CABLE plăteşte salarii, taxe şi impozite la zi pentru 200 de jurnalişti şi, ca majoritatea entităţilor media din România, se străduieşte să supravieţuiască în beneficiul telespectatorilor săi”

sursa: realitatea.net

 

 

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Victor Ponta a publicat imagini rare cu fiul din prima căsnicie și a făcut un anunț "bombă": "Felicităăări!". Andrei e acum bărbat în toată firea
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a publicat imagini rare cu fiul din prima căsnicie și a făcut un anunț "bombă": "Felicităăări!". Andrei e acum bărbat în toată firea
Cum a ajuns un român să regrete că și-a cumpărat mașina visurilor: „Mă simt ca un idiot”
Adevarul.ro
Cum a ajuns un român să regrete că și-a cumpărat mașina visurilor: „Mă simt ca un idiot”
Andreea Berecleanu, imagini inedite alături de fiul ei. Cum arată acum Petru: „A fost doar 3 zile în țară”
Elle.ro
Andreea Berecleanu, imagini inedite alături de fiul ei. Cum arată acum Petru: „A fost doar 3 zile în țară”
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Maşinile pe care copiii români le pot conduce de la 14 ani. Nu le trebuie cursuri sau permis: "Nu are ce să îți facă nici preşedintele ţării"
Observatornews.ro
Maşinile pe care copiii români le pot conduce de la 14 ani. Nu le trebuie cursuri sau permis: "Nu are ce să îți facă nici preşedintele ţării"
Horoscop 13 aprilie 2025. Berbecii au ajuns la liman și au motive de bucurie, chiar dacă se simt atât de obosiți, încât ar vrea să renunțe la toate
HOROSCOP
Horoscop 13 aprilie 2025. Berbecii au ajuns la liman și au motive de bucurie, chiar dacă se simt atât de obosiți, încât ar vrea să renunțe la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI