Atacantul ghanez Sadat Bukari (25 de ani) a semnat un contract valabil pe o perioadă de un an și jumătate cu Al-Shoalah, echipa din Arabia Saudită antrenată de românul Eusebiu Tudor. Bukari s-a despărțit la începutul acestui an de Astra Giurgiu, grupare la care era legitimat din 2012, și a negociat, într-o primă fază, cu formația ucraineană Metalist Harkov. Mutarea nu s-a realizat, însă, din cauză că jucătorul nu a obținut salariul pe care îl dorea.
Al-Shoalah, formația pregătită de Eusebiu Tudor, ocupă ultimul loc, 14, în clasamentul primei ligi din Arabia Saudită, după 14 etape disputate.