Rând pe rând, chiar dacă au mai marcat câte un gol sau au mai avut câte o realizare, jucători precum Alex Târnovan, Cătălin Ștefănescu, Doru Popadiuc, Sebastian Chitoșcă, Rareș Enceanu, Robert Vâlceanu, Valentin Mihalcea, Mario Mihai, Gabriel Simion, Valentin Cojocaru, etc, și-au făcut bagajele și au plecat cu coada între picioare.

Acum, un alt copil care debutase promițător și care chiar înscrisese un gol, într-un meci cu ASA Târgu Mureș, câștigat de „roș-albaștri” cu 4-1, pe terenul ardelenilor, în ultima etapă a sezonului 2015 – 2016, pleacă pe ușa din dos. 

Cristian Onțel n-a mai intrat în planurile antrenorului Nicolae Dică. Alături de Enceanu, Chitoșcă, făcea parte din lotul „disponibilizaților” cu o situație în coadă de pește. Anul trecut, când Steaua căuta cu disperare un atacant, până să apară Alibec și Gnohere în lot, Marica le-a recomandat „roș-albaștrilor” să-l promoveze pe Onțel cu curaj. N-au făcut-o, Onțel a jucat doar la Steaua II sau, sub formă de împrumut, la Academica Clinceni, iar apoi s-a „stins” de tot.

Cristian Onțel

Încă un jucător pleacă de la FCSB. Merge în Liga 3, la Voința Saelele

Lui Onțel i-a întins o mână Vali Badea, noul manager al clubului Voința Saelele, din județul Teleorman, care tocmai a promovat în Liga 3. Noul președinte al clubului va fi alt fost stelist, Sorin Paraschiv, în timp ce antrenor ar putea fi, conform Dolce Sport, chiar Mirel Rădoi.

„M-a interesat proiectul de la Voința Saelele pentru că şi eu am şcoala de fotbal aici şi vreau să ofer perspectivă copiilor să joace de la vârste mai fragede la Liga a 2-a sau a 3-a. Eu am deschis filiale ale şcolii mele de fotbal la Roşiorii de Vede şi la Turnu Măgurele şi acum această echipă pică la fix.

Pe termen scurt vrem să facem o echipă competitivă. Am discutat cu foarte mulţi jucători care au jucat prin Liga 1, prin Liga a 2-a”, a declarat Badea, scrie DolceSport.

„Cristian Onţel o să vină 100% la noi. Sper ca mâine să anunţ şi antrenorul echipei. Sunt în discuţii cu mai mulţi antrenori. Eu sper să aduc un antrenor care a fost şi prin Liga 1”, a adăugat Vali Badea.

CITEȘTE ȘI: 

UPDATE | Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 a zguduit Turcia și Grecia. Doi turiști străini au murit

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News