Fotbal Acasa | Sport | Fotbal

Încă un om de fotbal, propus pentru postul de primar. Despre cine e vorba

Actualizat pe 19 apr. 2016, 10:43
Comentează

Președintele celor de la CS U Craiova, Felix Grigore, a fost foarte aproape să-și dea demisia de la echipa din Bănie pentru a intra în cursa electorală pentru Primăria Municipiului Urziceni la alegerile din 5 iunie, dar în cele din urmă a refuzat propunerea PNL, informează Dolce Sport.

Felix Grigore nu a negat informațiile, dar a explicat motivele pentru care a decis să refuze propunerea PNL și să rămână la Universitatea Craiova: ”Am început un proiect alături de niște oameni cu care lucrez foarte bine și mi-am dorit să rămân alături de ei să ne îndeplinim obiectivele propuse! Le mulțumesc celor care s-au gândit la mine, dar nu puteam să-i dezamăgesc pe cei de la Universitatea, pe fani, pe jucători și pe cei din conducerea echipei care au avut încredere în mine atunci când m-au numit președintele acestui club! Viața mea este în fotbal, iar eu trebuie să rămân implicat în acest fenomen!”.

Grigore a fost propus de către PNL la Primăria Urziceni după ce, în sezonul 2008-2009, cu el în funcția de președinte, echipa de fotbal Unirea Urziceni a câștigat singurul titlu de campioană din istoria echipei.

Citiți și

Un fost dinamovist candidează la Primărie! Se va bate cu un adversar în vârstă de 80 de ani: ^”N-am luat mită, n-am luat șpagă!” / EXCLUSIV

 
 

Urmărește-ne pe Google News