Terenul va fi retrocedat celor care l-au revendicat

După ce vor fi puşi oficial în posesie şi se vor întabula această proprietate, noii deţinători pot face orice doresc cu terenul în viitor. Este posibil ca, dacă proprietarii vor fi interesaţi, municipalitatea câmpulungeană să negocieze cu ei eventualitatea unei răscumpărări, dar în acest caz ar mai trebui găsită şi sursa de finanţare pentru o astfel de achiziţie, indiferent care ar fi preţul convenit. În orice caz, stadionul nu va mai putea fi utilizat fără acceptul noilor proprietari pentru întreceri sportive sau pentru altfel de manifestare.
Conform legii în vigoare la acea vreme, în 2001 au fost depuse notificări pentru retrocedarea unor proprietăţi de către Elena Sandu, Petre Sandu ţi Valeria Pogăceanu, persoane aflate în Germania, respectiv în Bucureşti și Oradea. Cei trei au revendicat, în calitate de moştenitori după bunica lor Sidonia Allacz şi sora acesteia,  Stanislava Greipel, mai multe terenuri şi construcţii din zonele actualelor străzi Sirenei, Ciprian Porumbescu, Petru Rareș, Ionel Hălăuceanu, Calea Transilvaniei şi Simion Florea Marian. În 2004, pentru soluţionarea dosarului conform legii, după analiza de către comisia de specialitate, primarul Gabriel Şerban a emis o dispoziţie prin care se arăta că unele dintre terenurile revendicate sunt acum ocupate de străzi, blocuri, căi de acces, alte terenuri şi clădiri au fost cumpărate şi întabulate de-a lungul vremii în mod legal de diferite persoane iar unele clădiri au fost între timp demolate.

58.898 mp a fpentru 6,7 miliarde lei

La vremea respectivă, printr-un raport intern de evaluare, terenul revendicat în suprafaţă totală de 58.898 mp a fost estimat la valoare de peste 6,7 miliarde lei vechi iar clădirile demolate şi vândute legal au fost estimate la peste 841 milioane lei. Primarul Şerban a aprobat parţial restituirea în natură doar a unei locuinţe şi a unei bucăţi de teren, în timp ce pentru restul proprietăţilor revendicate au fost stabilite despăgubiri băneşti. La acea vreme localitatea nu ar fi trebuit să achite nici un leu, pentru că despăgubirile se acordau de un organism special, în urma analizei dosarului la Bucureşti. Terenul pe care se află astăzi o parte din stadion se număra printre cele care nu se retrocedau în natură. Dosarul a fost înaintat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Între timp, în 2005, o modificare legislativă a generat pentru autorităţile locale obligaţia de a restitui în natură mult mai multe categorii de prorietăţi și astfel a apărut situaţia în care edilii câmpulungeni s-au văzut siliţi ulterior să restituie inclusiv sedii de instituţii şi terenuri pe care se află construcţii precum stadionul.
În octombrie 2010, ANRP a trimis din nou dosarul către primăria câmpulungeană, pentru a fi reanalizat şi pentru a fi identificate bunurile imobile ce trebuie retrocedate în natură conform modificărilor legislative apărute între timp. În urma identificărilor făcute în teren şi la Oficiul de Cadastru și Publicitate imobiliară, Comisia internă pentru aplicarea Legii 10/2001 a propus restituirea în natură a proprietăşilor din zona Sirenei şi Stadionului şi măsuri reparatorii pentru alte proprietăţi ce nu pot fi restituite în natură pentru că sunt ocupate de blocuri și căi de acces. Primarului actual Mihăiţă Negură nu îi mai rămâne acum altă alternativă şi va trebui să facă demersurile pentru ca proprietarii să îşi primească drepturile.
Prin această măsură din stadionul câmpulungean va rămâne în proprietatea municipiului doar o parte iar vila în care se desfăşoară acum şedinţele Consiliului Local nu este afectată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News